Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:08 23 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep a vorbit despre o colaborare cu Boris Becker. Ce schimbare vrea să facă sportiva

ro

13 Jan, 2019 19:36 502 Marime text
Simona Halep și Darren Cahill s-au despărțit la finalul sezonului trecut, întrucât antrenorul vrea să petreacă mai mult timp cu familia.

Sub îndrumarea australianului, constănțeanca a ajuns în premieră pe locul 1 în lume și a câștigat primul turneu de Mare Șlem (Roland Garros 2018), scrie realitatea.net. 

„Am nevoie de un antrenor. Dar pentru moment am zis că vreau să-mi asum responsabilitatea, să văd cum va fi în următoarele trei-patru luni. Au fost mulți care și-au exprimat interesul, după despărțirea de Darren. Boris Becker a venit pentru un alt motiv la București și am fost fericită să-l văd, dar nu am vorbit despre o colaborare antrenor – jucător„, a spus Halep într-un interviu pentru CNN.


Înaintea debutului la Openul Australiei 2019, Simona a explicat de ce îi este greu să facă o schimbare rapidă în privința antrenorului.


„Este greu pentru mine să schimb persoana alături de care muncesc în fiecare zi. Mă atașez de oameni, de echipa mea. Prin urmare, nu am vrut să fac o schimbare rapidă. Vreau să fiu pregătită pentru o nouă provocare, pentru că de fiecare când alegi să lucrezi alături de cineva trebuie să te dedici 100%.

Nu-mi place să fiu șefa la mine în echipă, așa că fiecare este egal. Cred că este mai bine să ai o astfel de atitudine. Dacă accept pe cineva înseamnă că am nevoie de acea persoană și trebuie să învăț. Nu vreau să fac pe șefa, dar, când simt ceva, exprim acest lucru. Am învățat în ultimii ani că trebuie să spui ce crezi. În trecut, aveam probleme cu exprimarea trăirilor„, a declarat românca.


Simona Halep va debuta marţi dimineaţă la Melbourne, împotriva estonienei Kaia Kanepi (locul 70 WTA). Meciul este programat pe arena ‘Margaret Court’, primul din sesiunea de seară, de la ora locală 19:00 (10:00, ora României).

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • daniel 14 Jan, 2019 20:58 Referitor la declaratiile in presa ale domnului Ladiszlau Boloni: Este clar ca la noi in tara ducem lipsa de performante. Dar asa cum ai spus tu,(Boloni) macar avem cu ce ne mandri. Avem o gramada de olimpici de aur, voi ce aveti? Degeaba ai fost fotbalist la Steaua.Voi cu ce va mandriti? cum spune americanul, you have a lack of champions (Ungaria).Zero. De aici decurge invidia care e o boala grea. Romania este in continuare o tara care naste profiluri de campioni.Ati murit de ciuda in 1976 cand Nadia a triumfat La Montreal, ai murit de ciuda tu cand Halep a castigat Roland Garros.N-o sa ai niciodata sustinerea vreunui club din Romania pentru ca esti asa cum esti ................un obscur antrenor de fotbal. Cine te va angaja in Romania ca antrenor se va sinucide ca club.