Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Simona Halep a fost învinsă la China Open. Problemele de sănătate și-au pus amprenta pe jocul ei

ro

30 Sep, 2019 17:29 1877 Marime text
Simona Halep (locul 5 WTA) a fost eliminată în turul al doilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Beijing.

Românca a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-2, 6-3 de rusoaica Ekaterina Alexandrova (locul 38 WTA).

Săptpmâna trecută, Simona Halep a participat la turneul de la Wuhan, unde a suferit o accidentare la spate care din păcate, şi-a pus adânc amprenta pe jocul ei, şi în partida de astăzi.

Simona nu a rezistat fizic în faţa adversalei sale, întâmpinând mari probleme în deplasarea pe teren.

Primul set s-a încheiat după 34 de minute cu victoria jucătoarei din Rusia, care s-a impus cu 6-2.
Începutul setului secund a fost dominat de Alexandrova care s-a desprins la 3-1, apoi la 4-1. Chinuită de dureri, Halep a câştigat următoarele două ghemuri, dar le-a pierdut apoi pe următoarele două, meciul încheindu-se cu scorul de 6-3, după 63 de minute de joc.

În urma participării la China Open, Simona Halep va primi un premiu de 41.625 de dolari şi 65 de puncte WTA.

Cel mai bun rezultat al Simonei Halep la Beijing a fost calificarea în finală, la ediţia din 2017, când a fost întrecută de Caroline Garcia, scor 6-4, 7-6 (3). 

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii