Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:01 17 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şi gospodarul-şef de la Rasova petrece Primarul şi viceprimarul din Peştera, invitaţi de onoare la nunta unui fotbalist

ro

21 Sep, 2013 00:00 4179 Marime text
Şase meciuri din fotbalul mic constănţean, programate în acest week-end, au fost amânate ori s-au ales cu ora modificată, la cererea a şase dintre echipe, care au componenţi ori foşti jucători ce se căsătoresc sau care sunt naşi. În fericitele evenimente, care vor avea loc la Medgidia, sunt implicaţi şi doi primari, mari microbişti şi ajutoare de nădejde la formaţiile din localităţile lor.

Meciul CS Peştera - Sport Prim Oltina ar fi trebuit să se joace mâine, în etapa a patra a Ligii a V-a, seria Sud, însă a fost amânat, întrucât fotbaliştii din Peştera participă, astăzi, la nunta unuia dintre ei, portarul Radu Mirică (23 de ani). Goal-keeper-ul este din Medgidia, la fel ca şi aleasa inimii sale, frumoasa Roxana. Tânăra pereche şi ceilalţi nuntaşi vor petrece la restaurantul „Luxor” din Medgidia, începând cu ora 20.00. Se anunţă o distracţie pe cinste. Invitaţi de onoare sunt primarul şi viceprimarul din Peştera, Valentin Vrabie, respectiv Tudorel Grosu, două oficialităţi care au fotbalul în sânge şi care sprijină consistent echipa CS Peştera.

Jucător de bază la echipă, Radu Mirică a fost adoptat rapid de Peştera pentru devotamentul său din teren. Şi mireasa are legătură cu localitatea constănţeană. Părinţii săi sunt din Peştera, iar tatăl său a jucat fotbal la vechea echipă locală, fiind chiar căpitanul acesteia. „Le urăm Casă de Piatră lui Radu şi Roxanei, o căsnicie împlinită şi cât mai mulţi copii!”, a declarat Alexandru Mocanu, directorul sportiv al CS Peştera. Acesta le-a făcut urări la încă doi jucători, care şi-au serbat de curând zilele de naştere. „Este vorba de doi fotbalişti foarte importanţi din istoria recentă a CS Peştera: mezinul din 2008, Adrian Moga, şi căpitanul echipei, Dan Vrabie. La Mulţi Ani, băieţi, multă sănătate şi tot ce vă doriţi! Vă mulţumim pentru dăruirea voastră şi pentru implicarea în performanţele echipei!”, a arătat Alexandru Mocanu.

Jucătorii Portului dănţuiesc la Slobozia

Partida AS Independenţa - Danubius Rasova, de mâine, din Liga a V-a, Seria Sud, va începe puţin mai târziu (la 16.00) faţă de ora fixată iniţial, întrucât Cătălin Neda, căpitanul echipei oaspete, şi mai mulţi componenţi ai formaţiei participă astăzi la nunta surorii lui Cătălin, Ramona, care se căsătoreşte cu un tânăr din Peştera, Cristi Cosor. De loc din Izvoru Mare (comuna Peştera), Cătălin Neda este ginerele primarului din Rasova, Mihalache Neamţu, care va participa şi el la nuntă, petrecerea desfăşurându-se la Medgidia. Întâlnirea de Liga a IV-a, Seria  Est, CFR Constanţa - Portul Constanţa ar fi trebuit să se joace astăzi, în etapa a şaptea, dar a fost reprogramată pentru marţi, 24 septembrie, la orele 15.00 (juniorii) şi 17.00 (seniorii), întrucât, astăzi, unul dintre jucătorii de la Portul, Cătălin Săndulescu (23 de ani), îşi pune pirostriile. Nunta se va desfăşura la Slobozia, oraşul de unde este fotbalistul. Cătălin poate juca mijlocaş lateral, atacant sau volante şi a mai evoluat în judeţul Constanţa la formaţii precum Metalul Constanţa sau Steaua Speranţei Siliştea. Şi mireasa este născută în municipiul ialomiţean. „Toate cel bune tinerilor căsătoriţi, iar mirelui cât mai multe reuşite în fotbal!”, le-a urat celor doi antrenorul Portului, Doru Lupu.

Ginere şi socru mare la AS Atletic 2 Mai

Nuntă mare, astăzi, şi la 2 Mai, unde fundaşul stânga şi vicepreşedintele echipei AS Atletic 2 Mai, Florin Cojocaru (28 de ani), este ginerică, iar delegatul formaţiei, Gheorghe Cojocaru, este socru mare. Florin îşi uneşte destinele cu o tânără studentă de la „Ovidius”, Ana Onţanu, cei doi fiind cununaţi de o familie din 2 Mai. Cununia civilă este programată la ora 16.30, urmată imediat de ceremonialul religios, ambele festivităţi desfăşurându-se în comună. Mireasa este nepoata unui coleg de echipă de-al lui ginerică, Ionel Onţanu. Petrecerea va avea loc la restaurantul „Perla”, aflat chiar pe malul mării, de la ora 20.00. „Avem cam 200 de invitaţi, majoritatea din 2 Mai”, a declarat Gheorghe Cojocaru. Colegii de echipă ai lui ginerică vor petrece cu foc, fără a avea grija meciului de a doua zi, Oil Terminal 2013 Constanţa - Atletic 2 Mai, care a fost amânat. În aceeaşi Serie Est a Ligii a V-a, partidei Viitorul Pecineaga - Fulgerul Chirnogeni, de mâine, i s-a modificat ora de start, care este acum 16.30, întrucât, diseară, fotbaliştii de la Chirnogeni joacă la nunta lui Claudiu Achim (28 de ani), un fost fotbalist al formaţiei (fundaş dreapta), care o ia de nevastă pe Claudia Turtucăianu, ambii tineri fiind din Chirnogeni, dar lucrând la Constanţa. Naş este un alt fost jucător al Fulgerului, Marian Olteniceanu, iar mireasa este verişoara lui Cristi Spoială, care a evoluat şi el în echipă, dar acum nu mai poate din pricina serviciului.

Nisipari în sărbătoare

În Seria Sud a Ligii a V-a a fost amânată şi partida Gloria II Băneasa - Speranţa Nisipari, la solicitarea oaspeţilor, care, astăzi, merg la nunta unui fost jucător (mijlocaş) al echipei locale, Ionuţ Sfrivac, acesta căsătorindu-se cu Andreea, o fată tot din Nisipari. Naşul este din Poarta Albă, iar petrecerea va începe la ora 21.00, la un local din Nisipari, după ce, în timpul zilei, cei doi tineri îşi vor oficia relaţia la Primăria Castelu (comună de care aparţine Nisipari). „Este sezonul nunţilor. Meciul îl putem juca şi într-o după-amiază, însă cununia trebuie să se desfăşoare la data fixată”, a declarat antrenorul Speranţei Nisipari, Daniel Benghea, care este şi jucător de oină, la Frontiera Tomis Constanţa.        

Ti-a placut articolul?

Comentarii