Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:24 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rafael Nadal a câştigat Turneul de la Melbourne. Care este valoarea premiilor

ro

09 Jan, 2022 14:15 2201 Marime text
Tenismanul spaniol Rafael Nadal, principalul favorit, a câştigat turneul Melbourne Summer Set (ATP 250), dotat cu premii totale de 521.000 de dolari, la revenirea sa în circuit după cinci luni de absenţă, învingându-l în finală pe americanul Maxime Cressy (112 ATP), cu 7-6 (8/6), 6-3, duminică, 9 ianuarie, cu opt zile înaintea debutului Openului Australiei (17-30 ianuarie), informează AFP.



Nadal (35 ani), Nr.6 mondial, nu mai jucase de la semifinala pierdută la Roland Garros în luna iunie, din cauza unei accidentări la piciorul stâng, cu excepţia a două meciuri disputate la începutul lunii august la Washington.


Jucătorul spaniol a fost infectat cu Covid-19 la finele lui decembrie cu ocazia turneului demonstrativ de la Abu Dhabi.



Rafael Nadal, deţinător a 20 de trofee de Mare Şlem - la egalitate cu Roger Federer şi Novak Djokovic -, a intrat astfel în posesia celui de-al 89-lea său titlu, primul după Roma în luna mai.

Foto Facebook/ Rafa Nadal

Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii