Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:48 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tenis Rafael Nadal a primit al cincilea trofeu ATP pentru sportivitate

ro

16 Feb, 2022 14:38 1929 Marime text


Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, campionul de la Australian Open 2022, a primit pentru a cincea oară în cariera sa trofeul ATP Stefan Edberg pentru sportivitate (fair play), acordat de colegii săi din circuitul profesionist. 

Trofeul, pe care Nadal l-a depus miercuri la muzeul care îi poartă numele din cadrul academiei sale de tenis de la Manacor (Mallorca), recunoaşte „fair play-ul, profesionalismul şi integritatea" de care spaniolul a dat dovadă "pe teren şi în afara terenului".

„Nu aş putea fi mai fericit după ce am primit încă o dată premiul pentru sportivitate de la colegii mei din turneu", a spus Nadal, pe care ATP l-a informat în privinţa câştigării trofeului încă din luna decembrie.


Tenismanul spaniol a cucerit pentru a patra oară consecutiv premiul pentru sportivitate, în posesia căruia a intrat pentru prima oară în 2010.
 

„Sincer, înseamnă foarte mult pentru mine că încerc să fiu întotdeauna corect pe teren. Vă mulţumesc că aţi crezut în mine", a precizat el.


Rafael Nadal a cucerit luna trecută al 21-lea său titlu de Mare Şlem, un record pentru era open, după ce l-a învins pe rusul Daniil Medvedev în finala turneului Australian Open.

foto: Facebook/ Rafa Nadal
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii