Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prima etapă a Campionatului Naţional de Super Rally se desfăşoară la Mangalia

ro

21 May, 2021 15:56 4247 Marime text
 
  • La Trofeul Mangalia vor concura atât piloţi români, cât şi străini, din diferite discipline motorsport.
 
Mangalia găzduieşte prima etapă a Campionatului Naţional de Super Rally, ediţia 2021. 
 
 
Vineri, 21 mai, de la ora 19.30, în Portul Turistic, vor avea loc startul festiv şi prezentarea piloţilor, iar sâmbătă, 22 mai, se dă startul etapei, întrecerea derulându-se între orele 9.00 şi 17.30.
 
 

Trofeul Mangalia Super Rally 2021 va aduce la start piloți din diferite discipline motorsport. De la trasee de viteză în coastă, probe speciale de raliu și alte lupte contra timp, pe linia de start vom avea atât piloți autohtoni, cât și piloți străini.
 
Emil Ghinea se află în avantaj, deoarece etapa aceasta va avea loc la el acasă. Emil promite să ofere spectacol la clasa 4B alături de monoposturile pilotate de Mihai Leu, Dani Otil, Jerome France și Dode Andronache. Evgeni Yankov confirmă prezenţa cu un Subaru Impreza al clasei 4B, în timp ce reprezentantul clasei 3B va fi nimeni altul decât Campionul Super Rally 2019, Costel Casuneanu. Campionul la Viteză în Coastă Lucian Răduţ îşi anunţă candidatura pentru titlul de campion al clasei 3A, unde se va confrunta cu maeştrii din Campionatul Naţional de Raliuri, Vali Porcisteanu și Dragoș Dinu.
 
Nici la clasa 1A nu va fi prea ușor: Vlad Cosma va purta o luptă aprigă cu Daniel Turzai, Sandor Domokos şi Bogdan Duma, în timp ce Dacian Dicu şi Adrian Lasai vor fi reprezentanţi ai mărcii româneşti Dacia.
 
Ionut Moisii și Danny Ungur își vor purta lupta pentru titlul clasei 1B, în timp ce pentru primul loc la clasa 2A se vor duela piloții Emil Boros și Sorin Jurcă, cu experiență în Super Rally încă din primul an. Printre cei anunțați trebuie neapărat să îi amintim și pe Ciprian Lupu prezent cu un Mini Cooper Electric și Valentin Nemțanu, reprezentant al clasei Dacia Revival, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.
 

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii