Posibilă operaţie pentru preşedintele Farului Giani Nedelcu are probleme de sănătate. Astăzi, pleacă în Germania
Posibilă operaţie pentru preşedintele Farului: Giani Nedelcu are probleme de sănătate. Astăzi, pleacă în
31 Jan, 2015 00:00
ZIUA de Constanta
3008
Marime text
Giani Nedelcu, preşedintele Consiliului Director al FC Farul, se confruntă cu probleme de sănătate, fiind internat la Bucureşti. Din acest motiv, oficialul farist nu a putut participa, ieri, la Constanţa, la Adunarea Generală a Membrilor Fondatori ai clubului. În această dimineaţă, la ora 6.00, Giani Nedelcu are avion către Germania, unde, la Dortmund, va efectua noi investigaţii medicale, putându-se ajunge şi la operaţie.
„Am arterele înfundate la picioare. La stângul - toate, iar la dreptul - 50%. Probleme cu arterele am şi la inimă. Voi vedea ce vor spune medicii germani. Eu aş vrea să urmez doar nişte tratamente speciale, dar, dacă doctorii vor spune altceva, voi fi operat acolo. Îmi amorţise piciorul stâng, de la genunchi în jos, şi am fost la doctor. De patru zile, nu mai fumez. Îmi pare foarte rău că nu pot fi la Constanţa în aceste zile importante pentru FC Farul, dar asta e situaţia, sănătatea trebuie pusă pe primul plan. Oricum, sunt la curent cu noutăţile de la club. Sunt optimist că voi scăpa de aceste probleme pe care le am“, a declarat Giani Nedelcu.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii