Patru fotbalişti de la Viitorul, convocaţi de Piţurcă la echipa naţională
Patru fotbalişti de la Viitorul, convocaţi de Piţurcă la echipa naţională
5185
Marime text
Evoluţiile
bune din Liga 1 ale nou-promovatei FC Viitorul Constanţa nu l-au lăsat
insensibil pe Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale a
României, care, la stagiul
de pregătire pe care îl vor întreprinde tricolorii în Spania, la
Estepona, între 27 ianuarie şi 7 februarie, a convocat patru tineri
jucători de la echipa patronată de Gică Hagi. Este vorba de
Alexandru Buzbuchi (portar, 19 ani), Mihai Bălaşa (fundaş central,
fundaş dreapta sau mijlocaş defensiv, 17 ani), Aurelian Chiţu (extremă
stânga, 21 de ani) şi Denis Alibec (atacant, 22 de ani).
În Spania, România va disputa şi două meciuri amicale, cu selecţionata divizionară a Poloniei (la Malaga, pe 2 februarie, de la ora 21.45) şi cu Australia (la Marbella, pe 6 februarie, de la ora 21.00). Din lotul jucătorilor convocaţi din campionatul intern mai fac parte: portari - S. Lung jr. (Astra), Bălgrădean (Dinamo); fundaşi - Măţel (Astra, ex-FC Farul), Nica, Dr. Grigore, Luchin (toţi, Dinamo), Găman, Bărboianu (ambii, Astra), Sepsi (CFR Cluj); mijlocaşi - I. Neagu (Oţelul), Răduţ, Nistor, Maxim (toti, Pandurii), Mateiu (FC Braşov), Antal, Stanciu (ambii, FC Vaslui); atacanţi - Budescu (Astra), Grozav (Petrolul), Alexe (Dinamo).
Acest lot de 23 de fotbalişti va fi folosit de Piţurcă pentru amicalul cu Polonia. După această confruntare, mai mulţi dintre jucătorii menţionaţi se vor întoarce la cluburi sau, dacă vor fi convocaţi, vor trece la echipa de tineret Under-21, care, pe 6 februarie, va disputa la Tiraspol un meci amical cu Moldova.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


