Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Om şi fotbalist deosebit“ Un fost căpitan al „marinarilor“ va da simbolic startul meciului SSC Farul - Sportul Chiscani

ro

25 May, 2018 00:00 4047 Marime text
Startul simbolic al partidei SSC Farul - Sportul Chiscani, din ultima etapă a seriei secunde a Ligii a 3-a, ediţia 2017/2018, va fi dat de fostul căpitan al FC Farul, dar şi al SSC Farul (în Liga a 4-a) Florin Pătraşcu.
„Este doar un mic omagiu, pe care îl aducem unui om şi fotbalist deosebit, care a impresionat mereu prin devotament, dăruire şi spirit de sacrificiu!“, au punctat cei de la SSC Farul. Meciul se joacă sâmbătă, 26 mai, de la ora 18.00, pe stadionul „Farul“ din Constanţa, iar echipa gazdă, aflată pe locul întâi în clasament, are nevoie de un egal pentru a promova în Liga a 2-a.
SSC Farul a făcut un apel către spectatori pentru a veni în număr mare la meci şi a sărbători promovarea alături de echipă. „Stimaţi suporteri, dragi constănţeni, sâmbăta trecută am demonstrat din nou că dacă crezi în ceva îndeajuns de mult, orice devine posibil. Cu inima cât un purice, cu gândul pendulând între Olteniţa şi Modelu. Cu trupul şi vocea alături de băieţi în tribunele stadionului de la malul Dunării şi gândul şi urechile ciulite înspre Călăraşi. Am arătat că nu poţi să pierzi decât dacă nu lupţi! Ştim că nu aţi încetat niciodată să credeţi şi să speraţi în promovare şi vă mulţumim! Acum, nu mai avem de făcut decât un singur pas. Mai avem de urcat o singură treaptă, dar distanţa pe care o vom urca este, practic, imposibil de măsurat. Vom reveni în Liga a 2-a! Totul graţie unui efort comun şi a unei mobilizări fără precedent a întregii suflări fariste! Promovăm împreună!“, este mesajul clubului constănţean.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa

Citeşte şi:

Nu „Adio!“, ci „La revedere!“ La doi ani de la ultimul meci din istoria FC Farul, SSC Farul promovează în Liga a 2-a


Partida promovării în Liga a 2-a Galeria SSC Farul pregăteşte o coregrafie specială la meciul de sâmbătă cu Sportul Chiscani
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii