Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:13 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Mondialul puştilor“ Universitatea Cluj şi Academia Hagi merg în Spania, la Danone Nations Cup (galerie foto)

ro

05 Jun, 2019 00:00 2292 Marime text
Cea de-a zecea ediţie a Cupei Hagi Danone, întrecere găzduită de baza Academiei Hagi, de la Ovidiu, a fost câştigată de Universitatea Cluj. Împreună cu Academia Hagi, deţinătoarea trofeului din 2018, micii campioni de pe Someş vor reprezenta România la Danone Nations Cup din Spania!
 
În finală, Universitatea Cluj s-a impus în faţa echipei New Stars Bucureşti, scor 1-1, 5-3 după lovituri de departajare. Cele două cluburi s-au întâlnit şi în faza grupelor, puştii din Ardeal impunându-se cu scorul de 1-0. New Stars Bucureşti, antrenată de fostul jucător stelist Petre Marin, a pierdut, pentru al doilea an consecutiv, Finala Cupei Hagi Danone. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat Dinamo Bucureşti. În ciuda faptului că a încheiat confruntările din faza grupelor fără gol primit (golaveraj 7-0), echipa Academiei Hagi s-a clasat pe locul al treilea în Grupa B şi a ratat prezenţa în semifinalele competiţiei. Constănţenii aveau nevoie de victorie în ultimul joc din grupe, însă au încheiat la egalitate partida cu Şcoala Europa Tg. Mureş, 0-0.
 
Lotul Academiei Hagi 2007, care a participat la Cupa Hagi Danone 2019: Andrei Maer, Edgar Cadar - portari; Ştefan Beu, Matei Nanciu, Mihai Iliescu, Raul Cornei, Iustin Doicaru, Paris Tănase, Mateo Manea, Cristian Sima, Eduard Belecciu, David Pătru - jucători de câmp. Antrenor: Stere Banoti. Director coordonator: Mihai Stere.
 
Universitatea Cluj l-a dat şi pe golgheterul competiţiei - Denis Crişan, cu şapte goluri. Celelalte premii individuale au fost obţinute de către Eric Şomandru (New Stars) - cel mai bun jucător al turneului, Robert Drăghici (Dinamo Bucureşti) - cel mai tehnic jucător al turneului şi Luca Geantă (Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon Bucureşti) - cel mai bun portar al turneului. Copiii au fost premiaţi de Gică Hagi, ambasadorul Cupei Hagi Danone, Natalia Gelstein, director general Danone România, şi de Paul Peniu, preşedintele Academiei Hagi.
 
„Este incredibil cât de sus a ajuns acest proiect! Pentru mine, cifra 10 înseamnă aspiraţie! Mă bucur că, de-a lungul anilor, am văzut copii care au crezut în visul lor. Iar astăzi, ei sunt prezentul şi viitorul României! Cupa Hagi Danone trebuie să continue să producă entuziasm copiilor! Au mult de muncă şi au nevoie de speranţă! Suntem aici ca să-i ajutăm să facă performanţă. Totodată, trebuie să-i învăţăm că sportivul are nevoie de un stil de viaţă sănătos”, a spus Gică Hagi.
 
Înaintea semifinalelor, Ovidiu „Ovvy“ Pătraşcu, fost campion mondial FIFA, le-a oferit puştilor cea mai tare provocare: propriul lor mini-turneu de FIFA! După ce a trecut de la crampoane la controller, fostul jucător de la Universitatea Craiova le-a făcut galerie copiilor participanţi la Cupa Hagi Danone! Interesant este că la fotbalul pe consolă campioană a fost tot Universitatea Cluj!
 
„Ediţia a zecea a avut loc în anul centenarului Danone! Va fi o sărbătoare mondială şi pentru copiii care vor reprezenta cele 32 de ţări la Danone Nations Cup, care se va desfăşura între 9 şi 12 octombrie, la Barcelona! La «Mondialul puştilor» din Spania vor avea loc două turnee: pentru campioanele naţionale de anul trecut, respectiv cele din 2019. Astfel, cei 24 de puşti de la Academia Hagi şi Universitatea Cluj vor avea şansa de a călca pe urmele lui Gheorghe Hagi, actualul Ambasador CHD, la 25 de ani distanţă după ce marele fotbalist român a ajuns la Barcelona!“, menţionează organizatorii.
 
Peste 3.000 de copii participă, anual, la Cupa Hagi Danone. Sloganul competiţiei - „Crede în visul tău!“ - le-a dat aripi multor puşti. Au fost mici, dar s-au făcut mari: 20 de participanţi la ediţiile CHD au făcut parte din lotul României în actualele preliminarii ale Campionatului European de tineret Under 21! Au pus umărul la calificarea tricolorilor la Europeanul din Italia si San Marino: Andrei Ionuţ Radu, Ianis Hagi, Dennis Man, Olimpiu Moruţan, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Vlad Dragomir, Ricardo Grigore, Virgil Ghiţă, Andrei Ciobanu, Dragoş Nedelcu, Alexandru Măţan, Alexandru Cicâldău, Vladimir Screciu, Marco Dulca, Arpad Tordai, Carlo Casap, Mihai Dobre, Marius Chelaru şi Alexandru Tudorie.
 
Spania va fi pentru a doua oară gazda pentru Turneul Final. În 2011, Danone Nations Cup a avut loc la Madrid. LPS “Mircea Eliade” Bucureşti a reprezentat România pe “Santiago Bernabeu”. Acum, cele două campioane ale ţării vor juca pe “RCDS Stadium” Barcelona, ambasadorul global DNC fiind Zinedine Zidane, legenda rivalilor de la Real Madrid!
 
Anual, 2,5 milioane de copii din peste 34.000 de şcoli şi 11.000 de cluburi din întreaga lume participă la competiţiile naţionale, echipele învingătoare primind dreptul de participare la Danone Nations Cup. Stele actuale ale fotbalului mondial au evoluat la Turneul Final DNC: Erick Lamela (Argentina / Tottenham), Alexandre Lacazette (Franţa / Arsenal), Jasper Cillessen (Olanda / Barcelona), Rodrigo Bentancur (Uruguay / Juventus), Phil Jones (Anglia / Manchester United), Alberto Moreno (Spania / Liverpool), Granit Xhaka (Elveţia / Arsenal), Manuel Lanzini (Argentina / West Ham), Luuk De Jong (Olanda / Eindhoven), Breel Embolo (Elveţia / Schalke 04).
 
„Sub sloganul «Crede în visul tău!», Danone şi Fundaţia »Gheorghe Hagi» îi învaţă pe tinerii fotbalişti să dezvolte cultura unei alimentaţii corecte, sănătoase, care să le aducă beneficii pe tot parcursul vieţii. Totodată, sunt încurajate, în permanenţă, şi celelalte valori ale turneului: prietenie, fair-play, respect, toleranţă şi distracţie“, se arată într-un comunicat al organizatorilor.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii