Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:52 27 11 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Tineretului și Sportului Diplomă de merit și pentru Gabriel Moise, de la CS Farul Constanța, vicecampion mondial (GALERIE FOTO)

ro

25 Nov, 2021 00:00 1183 Marime text

 
  • România a obținut 16 medalii la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness, care s-a desfășurat în Spania.
 
Sportivii români medaliați la Campionatul Mondial de Culturism și Fitness de la Santa Susanna (Spania), președintele FRCF, Gabriel Toncean, și o parte a staff-ului Federației, au fost primiți la Ministerul Tineretului și Sportului, cu ocazia unei festivități în care a fost subliniată performanța tricoloră, România încheind competiția cu 16 medalii (zece de aur, trei de argint și trei de bronz).
 
Din delegația României invitată la MTS a făcut parte și sportivul Gabriel George Moise, de la CS Farul Constanța, medaliat la Santa Susanna cu argint la categoria „Wheelchair Men's Bodybuilding Open“, dedicată persoanelor cu dizabilități. „Tuturor celor prezenți, ministrul Eduard Novak le-a înmânat o diplomă ca semn de recunoștință pentru rezultatele obținute“, se arată pe pagina de Facebook a Federației Române de Culturism și Fitness. Ulterior, pe parcursul zilei, sportivii au participat, în cadrul unui adevărat maraton, la mai multe emisiuni de televiziune pentru a promova rezultatele obținute la Mondiale.
 
Model de motivație
 
„La 28 de ani, George are o viață plină cu obstacole, pe care le-a depășit, rând pe rând, cu succes. La doar 2 ani a rămas paralizat din cauza unei boli infecțioase. Așa au început peste 20 de ani de calvar pentru o viață normală. Ambiția și voința de neclintit l-au ajutat să-și recapete parțial mobilitatea. Iar asta a însemnat că în liceu s-a putut apuca de sport. Și a făcut-o în stilul său caracteristic: dedicându-se trup și suflet antrenamentelor. 2021 a fost primul său an competițional sub egida FRCF, iar Gabriel a debutat senzațional, devenind campion național și câștigător al Cupei Europene. Recent, ambiția și-a spus din nou cuvântul, iar Moise George Gabriel a devenit vicecampion mondial, la categoria «Wheelchair Men's Bodybuilding Open». Îmi doresc să-l aveți pe Gabriel drept model de motivație și să nu găsiți scuze în a vă atinge obiectivele!“, a menționat Gabriel Toncean.
 
PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursa foto: Facebook (Federația Română de Culturism și Fitness)

 
Citește și:
 
CS Farul Constanța
Persoană cu dizabilități, Gabriel Moise face culturism și a devenit vicecampion mondial. „Ești un mare luptător!“ (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii