Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:44 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mihai Isop - „E un semn bun, un semn că am evoluat mult“ Două meciuri pentru centură în gala Urban Legend 5, de la Constanţa

ro

28 Sep, 2018 00:00 3226 Marime text
Sala Sporturilor din Constanţa va găzdui, duminică, 30 septembrie, ediţia a cincea a galei „Urban Legend“, un eveniment spectaculos, cu două meciuri pentru centură, cu luptători redutabili şi invitaţi cunoscuţi.
 
Accesul în Sala Sporturilor se va face începând cu ora 19.00. Gala a fost prefaţată ieri, într-o conferinţă de presă la care au participat promotorul Mihai Isop, fondator al Urban Legends Fighting Championship, şi patru dintre luptătorii care vor urca în ring, Cristian „The Legend“ Stoica, Robert Orbocea, Mădălin Pârvulescu şi Riko Isop, fiul lui Mihai Isop.
 
„La Urban Legend, luptă sportivi valoroşi atât din Constanţa, cât şi din ţară. Mă bucur că lângă noi sunt oameni care în permanenţă au încercat să mă impulsioneze. Le mulţumesc sportivilor, prietenilor noştri şi tuturor constănţenilor că au ales să fie alături de noi şi să sprijine Urban Legend. Mesajele noastre au fost foarte clar înţelese. Sunt fericit de creşterea noastră. Celelalte promoţii au început să ne considere egalii lor. În ce priveşte fight-card-ul, cu Robert Orbocea v-aţi învăţat pe MMA, dar o perioadă va lupta în sistem K1. Avem şi trei surprize. Toată lumea îl cunoaşte pe Benny Adebguyi, care a devenit numărul 1 în lume, fiind pretendentul de drept al centurii Glory. Va onora cu prezenţa din nou Urban Legend. Apoi, Stelu Enache, cel care are o relaţie foarte apropiată cu promoţia noastră, va susţine un mini-recital. Iar prima legendă a K1-ului românesc, Marius Tiţă, va veni special de la Bucureşti ca să-şi anunţe reîntoarcerea în ring, în decembrie. Avem două centuri puse în joc la această ediţie. E un semn bun, un semn că am evoluat mult. Mădălin Pârvulescu luptă pentru centură la MMA - Strike, iar Cristi Stoica îşi va apăra centura pe K1. «The Legend» e primul din promoţia noastră care a cucerit o centură“, a precizat Mihai Isop.
 

Programul partidelor

 
În gala Urban Legend de duminică se vor disputa următoarele partide: K1 - under-card - 60 kg - Bogdan Şimon (Bucureşti) - Costin Ghindeanu (Kickbox Ursoi Constanţa); 63 kg - Nicolae Bosnea (Bacău) - Ştefan Ilaşcu (Tai Chi Do Ryu Constanţa); 63 kg - Ion Dudulică (CS Năvodari) - Leonard Stoiean (Urban Legend Constanţa); 70 kg - Marius Alberto Calara (Bacău) - Ştefan Orza (Sharks Gym Constanţa); principal fight card - 65 kg - Ciprian Mureşan (Deva) - Florin Soare (Viitorul Fântânele); 75 kg - Adrian Sandu (Constanţa) - Cosmin Grosu (CS Năvodari); 85 kg - Ionuţ Dobre (Tulcea) - Riko Isop (Urban Legend Constanţa); +95 kg - Yusuf Iulian Gungoren (Bucureşti) - Francesco Ştefan (Bucureşti); 95 kg - Gabriel Petrescu (Bucureşti) - Vlad Ungureanu (Sharks Gym Constanţa); 100 kg - Raul Manoilă (Tai Chi Do Ryu Constanţa) - Alexandru Mâţu (Urban Legend Constanţa); - title fight - 77 kg - Gabriel Manea (Bucureşti) - Cristian „The Legend“ Stoica (Urban Legend Constanţa); co-main-event - +100 kg - Nicolae Creţu (Bucureşti) - Robert Orbocea (Sharks Gym Constanţa); main-event - 88 kg - Viktor Varga (Urban Legend Constanţa) - Ciprian „TNT“ Şchiopu (Bucureşti); MMA - Strike: 67 kg - Marian „Bones“ Olaru (Bucureşti) - Kathitzioti Neofytos (Sharks Gym Constanţa); co-main-event - 75 kg - Sorin Georgian (Bucureşti) - Cătălin Miron (Piteşti); main-event - 100 kg - Ionuţ Becherutte (Tulcea) - Cristian „Tank“ Mastica (Bucureşti); title fight - 95 kg - Nicolae Garbuz (Bucureşti) - Mădălin Pârvulescu (Sharks Gym Constanţa).

 
Robert Orbocea - „Promit că va fi un meci frumos“

 
„Aştept cu nerăbdare această gală, în primul rând pentru că am schimbat stilul. Mă voi bate pe kickboxing şi îmi doresc foarte mult să câştig lupta. Am schimbat tot ce ţine de stilul acesta de sport. Venind din MMA, a trebuit să schimb postură, gardă, pregătire, lovituri şi toate cele. Voi face tot posibilul să înving şi vă promit că va fi un meci frumos. Mi-a fost greu să fac aceste schimbări. Aţi văzut şi McGregor, când a luptat cu Mayweather practic nu prea a avut şanse. Dar ţine de voinţă şi poţi duce la bun sfârşit o luptă foarte bună. Nu ştiu prea multe despre adversar, dar nici nu trebuie“, a spus Robert Orbocea.
 
Mădălin Pârvulescu - „Şi el are tot două mâini şi două picioare“
 
„Voi avea un meci destul de greu. Sper să câştig centura. Am emoţii, e normal, omeneşte. Depinde cum le fructifici în ring. Voi înfrunta un adversar destul de experiimentat, mai în vârstă decât mine, dar totul este posibil, conform unei vorbe de la tata «şi el are tot două mâini şi două picioare». Pentru că provind din lupte libere, îmi convine lupta la sol. Sunt la mine acasă“, a precizat Mădălin Pârvulescu.
 

Cristian Stoica - „N-am pierdut acasă şi nici n-am de gând“

 
„Îmi voi apăra centura, aşa că încărcătura emoţională va fi destul de ridicată. N-am pierdut acasă şi nici n-am de gând. Ca întotdeauna, mă bazez şi pe sprijinul galeriei. În jur de 100 de persoane vor fi pentru mine la gală. Adversarul meu vine de la un club foarte puternici din Bucureşti, care scoate campioni, dar nu cred că va fi de ajuns să mă învingă la mine acasă. Sunt în cea mai bună formă de până acum. Spectacolul vine de la sine, victoria e garantată“, a spus şi Cristian Stoica.
 

Riko Isop - „Cel mai bun să câştige“

 
„Cel mai bun să câştige. Voi avea o luptă dificilă, contra unui adversar mai în vârstă ca mine şi cu o experienţă superioară. Doresc să fac un meci frumos, dacă apare şi KO-ul cu atât mai bine. Şi la această gală voi avea parte de o intrare spectaculoasă în ring“, a menţionat Riko Isop.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii