Mihaela Buzărnescu nu va participa la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului. În ce stare este sportiva după accidentare
Mihaela Buzărnescu nu va participa la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului. În ce stare este sportiva


Buzărnescu (30 ani), care a cucerit duminica trecută primul său titlu în circuitul profesionist feminin, a suferit o entorsă la glezna piciorului drept, în setul al treilea al meciului cu ucraineanca Elina Svitolina, la scorul de 3-6, 7-6 (5), 4-3. Românca a primit îngrijiri medicale la marginea terenului, înainte de a fi scoasă din arenă într-un scaun cu rotile, în aplauzele spectatorilor
"Veste bună: niciun os nu este rupt. Veste rea: un ligament este rupt, două sunt întinse. Sunt foarte tristă că nu voi juca în US Open Series, însă voi face totul pentru a mă recupera pentru turneul asiatic", a scris Mihaela Buzărnescu pe pagina sa de pe reţeaua Twitter, mulţumindu-le totodată fanilor săi pentru mesajele de încurajare.
Buzărnescu a ţinut, de asemenea, să-i mulţumească şi ucrainencei Elina Svitolina, care a sărit imediat în ajutorul româncei, după ce aceasta s-a părbuşit în lacrimi pe teren.
Sursa foto: Facebook/Mihaela Buzarnescu"Îţi mulţumesc, Elina Svitolina pentru ajutorul tău de pe teren! Voi reveni, aşa că putem termina cel de-al treilea set", a glumit jucătoarea română.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp