Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Matei Stanei, nemultumit de premierile de la Jocurile Olimpice

ro

10 Jun, 2005 00:00 1618 Marime text
In sala de sedinte a clubului sportiv Farul s-a desfasurat, ieri dupa-amiaza, o conferinta de presa organizata la initiativa reputatului antrenor de gimnastica Matei Stanei. La intalnirea cu reprezentantii mass-media au mai participat Gabriela Dosoftei, directorul general CS Farul, Dumitru Mihailescu si directorul DSJ Constanta, Elena Francu. Dupa cum se stie, Stanei si Dosoftei sunt antrenorii triplei campioane olimpice Catalina Ponor, recent castigatoare a probei de barna, la Europenele de la Debrecen. Stanei a facut o scurta prezentare a situatiei in care se afla in prezent gimnastica artistica, declarand ca secretul performantei sta totusi in activitatea fiecarui club local. De aici, dupa ani de pregatiri intense, pleaca spre lotul olimpic de la Deva sportivele cele mai valoroase, viitoarele campioane. Stanei este de 40 de ani antrenor si prin mainile sale au trecut numeroase campioane mondiale, olimpice, europene si bineinteles nationale precum Camelia Voinea, Nicoleta Profir si Catalina Ponor. Este cel care a consacrat diverse tehnici si proceduri de concurs, care se folosesc astazi cu mare succes in toate intrecerile internationale. De altfel, in urma cu mai bine de 20 de ani, Gabriela Dosoftei a executat in premiera mondiala, in concurs, un triplu surub. Cei doi tehnicieni au declarat ieri ca sunt profund nemultumiti de modul in care s-a facut premierea antrenorilor pentru succesele de la Jocurile Olimpice ateniene. Stanei a declarat ca, potrivit legii, ar fi trebuit sa primeasca fiecare 15 % din recompensa sportivului pe care l-a pregatit dar ministerele implicate in aceasta "distribuire" au decis ca acest procent sa fie impartit. Astfel, antrenorii loturilor nationale si sportivii premiati au luat sume uriase (Belu a primit 300.000 de euro), in timp ce Stanei si Dosoftei trebuie sa imparta aproximativ 25.000 de euro. Cei doi au refuzat sa primeasca aceste "ramasite", afirmand ca munca lor de o viata ar trebui tratata cu mult mai mult respect.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii