Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:41 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mamaia Fitness Challenge 2023 Mădălin Ciobanu și Roxana Bușuricu, primii la seniori. Exerciții în stații, pentru performanță fizică maximă! (GALERIE FOTO)

ro

14 Aug, 2023 18:00 1270 Marime text
 

 
  • Evenimentul a fost organizat de Dan Pandelea și de Federația Română de Culturism și Fitness, cu sprijinul partenerilor tehnici ai lotului național de Fitness Challenge al României.
 
Competiția Mamaia Fitness Challenge 2023, Silver Level, a reunit, la Ogen Gym Beach, în Mamaia Nord, concurenți la seniori și la cadeți, la masculin și feminin, întrecerea bucurându-se de un interes deosebit.
 
Evenimentul (concurs de exerciții în mai multe stații) a fost organizat de Dan Pandelea și de Federația Română de Culturism și Fitness, cu sprijinul partenerilor tehnici ai lotului național de Fitness Challenge al României. Dan Pandelea este președintele ACS Power Gym Constanța, membru al FRCF, coordonator al lotului național de Fitness Challenge și președintele Comisiei de profil a Federației. „Competiția a fost deschisă tuturor categoriilor de sporitivi / sportive, din orice disciplină, unde au participat peste 20 de seniori și peste 20 de cadeți. Felicitări tuturor!“, este mesajul de pe pagina de Facebook a FRCF. „Ne bucurăm că această disciplină atrage sportive de toate vârstele“, a menționat Dan Pandelea.  
 
La seniori, pe podium au urcat Mădălin Ciobanu - locul 1, Marius Nicoară - locul 2 și Ștefan Constantin (Constanța) - locul 3, iar, în continuare, în clasament au mai intrat Mihai Anton, Lucian Guzu, Florin Gruia, Lucian Axinte, Robert Popescu, Florin Rizea, Alexandru Viorel Minea, Vladimir Gurgu Naum și Georgian Drăgan.
 
La senioare, pe primele trei locuri au urcat Roxana Bușuricu (din Constanța), Carmen Mureșan și Florina Cană (din Călărași, dar sportivă la ACS Power Gym Constanța), iar ierarhia a fost completată cu Elena Levende, Maria Gheorghe, Loredana Ivănescu, Andreea Boca, Anca Droipan și Cristina Mădălina Drăgan.     
 
După cum se arată în Regulamentul Federației Române de Culturism și Fitness, IFBB Fitness Challenge / Speed Fit constă într-un circuit cu exerciții de forță în șase stații, în care sportivii încearcă să execute numărul maxim de repetări într-un interval de două minute. „Sunt stabilite categorii, iar sportivii concurează între ei demonstrând performanța fizică maximă. Competiția este dedicată sportivilor care prioritizează performanța musculară în detrimentul competiției bazate exclusiv pe mușchi și lipsa grăsimii corporale. La individual, cupluri și pe echipe, competițiile se pot desfășura în circuitele Gold și Silver, în funcție de disciplinele deschise de organizator“, menționează sursa citată.
 
În ce privește regulamentul Fitness Challenge copii, IFBB Childrens Fitness Challenge constă într-un circuit cu exerciții compus din șase stații în care copiii încearcă să execute numărul maxim de repetări într-un minut. Sunt stabilite categorii de vârstă, copii concurând între ei și demonstrându-și condiția fizică maximă. Categoriile individuale sunt: Fitness Challenge Mini (fete / băieți) – 6-10 ani; Fitness Challenge fete – Class A (11-13 ani), Class B (14-15 ani); Fitness Challenge băieți - Class A (11-13 ani), Class B (14-15 ani). Copiii concurează la categoria proprie pe parcursul întregului an (până la 31 decembrie) în care ating limita superioară de vârstă a categoriei lor.  
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (Federația Română de Culturism și Fitness, Dan Pandelea)
 
Citește și:
 
Sportivii de la Power Gym Constanța, medaliați la Campionatul Balcanic, la Speed Fit. România, campioană balcanică! (GALERIE FOTO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii