Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:25 07 03 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Kevin Luckassen, al patrulea în topul tunarilor Ligii 1 Golgeterul FC Viitorul a ajuns la nouă reuşite în tricoul negru-albastru

ro

28 Jan, 2021 00:00 2249 Marime text
  • FC Viitorul a încheiat la egalitate, 3-3, meciul de la Ovidiu cu Sepsi Sfântu Gheorghe, din etapa a 19-a a Ligii 1.
  • Kevin Luckassen a înscris de două ori pentru echipa gazdă.
  • Până acum în acest campionat, atacantul olandez şi-a trecut numele pe lista marcatorilor în şapte meciuri.
 

Venit la FC Viitorul în vara anului trecut, atacantul olandez Kevin Luckassen se dovedeşte o achiziţie inspirată a clubului de pe litoral. Puternicul vârf îşi dovedeşte veleităţile de golgeter, iar, după cele două reuşite din partida cu Sepsi Sfântu Gheorghe, a ajuns la cota nouă în acest campionat.

În etapa a 19-a a Ligii 1, FC Viitorul a remizat pe teren propriu, scor 3-3, cu Sepsi Sfântu Gheorghe, care a înscris golul ce i-a adus un punct în minutul 90+1. Această partidă, în care a punctat pentru 1-0 şi 2-1, a fost prima a lui Luckassen la FC Viitorul în care înscrie de două ori. În celelalte confruntări de până acum din acest sezon în care şi-a trecut numele pe lista marcatorilor a reuşit câte un gol: FC Viitorul - FC Botoşani 1-2 (golul de 1-2), FC Viitorul - FC Hermannstadt 2-1 (golul de 1-1), FC Viitorul - Dinamo 2-1 (golul de 2-0), FC Voluntari - FC Viitorul 0-2 (golul de 0-1), FC Viitorul - CFR Cluj 1-1 (golul de 1-0), FC Viitorul - Astra Giurgiu 4-1 (golul de 2-0) şi FC Viitorul - U Craiova 1-4 (golul de 1-1).

Cu cele nouă reuşite, Kevin Luckassen ocupă locul patru în acest moment în topul golgeterilor Ligii 1, pe podium situându-se Denis Man (FCSB) - 14 goluri, Florin Tănase (FCSB) - 13 şi Hamidou Keyta (FC Botoşani) - 11.
 

„Păcat că, meci de meci, pierdem puncte“

Mircea Rednic, antrenorul FC Viitorul, a criticat uşurinţa cu care jucătorii săi au primit golul trei din partida cu Sepsi, victoria scurgându-li-se astfel printre degete.

„E inadmisibil să iei gol în minutul 92, în urma unui corner. Ai superioritate în şase metri, plus portarul, iar adversarul înscrie nestingherit. E vorba de concentrare, de echipă. Mai sunt două - trei minute. Aşa am păţit şi la Craiova, era minutul 44 şi am luat gol în urma unei lovituri de colţ, pierzi marcajul. La fel şi acum. Se pierd puncte. Poate două la Craiova, acum cu Sepsi iar două. Mai ales că am întâlnit o echipă cu destule probleme de lot. Ar fi fost o victorie meritată a noastră. S-a jucat, am avut mai multe ocazii ca ei, dar asta e. Păcat că, meci de meci, pierdem puncte. O victorie era foarte importantă pentru noi. Nu avem de face, mergem mai departe, însă trebuie să o spunem, să regretăm, că am pierdut două puncte din cauza noastră, nu că a fost adversarul mai bun ca noi“, a menţionat Mircea Rednic.
 

„A dat gol şi doi jucători de-ai ei aveau crampe, vezi Doamne!“

Tehnicianul a subliniat că fotbaliştii FC Viitorul au comis erori şi n-au ştiut să menţină rezultatul de 3-2 încă puţine minute.

„Au fost greşeli individuale. Contra Chindiei, la fel, avem 1-0 şi rămânem în zece oameni, la Mediaş, la fel. Trebuie evitate erorile şi trebuie mai multă concentrare şi responsabilitate, mai ales la fazele fixe. Erau jucători cu talie, care se bazau pe centrări. E vorba şi de experienţă. Sunt momente. Te poziţionezi, mai tragi de timp. Sepsi a dat gol şi doi jucători de-ai ei aveau crampe, vezi Doamne! Asemenea partide, cu echipe bune, le mai câştigi şi cu inteligenţă. Mai erau trei minute şi n-am reuşit să-i blocăm“, a arătat Rednic.
 

„Sunt fericit”

Robert Ilyeş, care a condus Sepsi de pe banca tehnică în absenţa antrenorului principal Leo Grozavu, infectat cu COVID-19, a subliniat că punctul obţinut la Ovidiu este unul al grupului.

„Sunt fericit. Acest punct se datorează efectiv caracterului jucătorilor şi grupului unit, care, în momentele grele, şi-a arătat adevărata valoare. Am dat în deplasare trei goluri şi am scos un punct nesperat. Suntem mulţumiţi, mai ales că nu am putut folosi 15 jucători. Nu mi-a fost greu să fac echipa, întrucât nu au fost alte soluţii. Cei care au intrat au demonstrat că sunt jucători de grup. Punctul este meritat, că am făcut şi un joc bun. Au fost câteva nesincronizări în apărare, dar, decă avem în vedere problemele de efectiv, este un punct mare pentru noi“, a spus Robert Ilyeş.
 

Andrei Artean, inclus în echipa etapei precedente

În etapa precedentă, FC Viitorul a remizat la Craiova, 1-1, iar autorul golului oaspeţilor, mijlocaşul Andrei Artean (27 de ani), a fost inclus în echipa rundei a 18-a. „A marcat unul dintre cele mai frumoase goluri din 2021. Este un fotbalist care consumă multă energie pe durata unei partide“, şi-a motivat Liga Profesinistă de Fotbal alegerea. Echipa-tip a etapei a fost: Greab (FC Argeş) - Haruţ (FC Botoşani), Papp (U Craiova), Deslandes (FC Argeş) - Deac (CFR Cluj), Eder Gonzalez (Sepsi), Artean (FC Viitorul), Păun (CFR Cluj) - D. Man (FCSB), D. Popa (Chindia), H. Keyta (FC Botoşani). Antrenor, Mihăiţă Ianovschi (FC Argeş).

În secţiunea Galerie Foto a acestui articol, găsiţi mai multe imagini de la meciul FC Viitorul - Sepsi Sfântu Gheorghe, preluate de pe site-ul oficial al clubului constănţean.


Citeşte şi:

FC Viitorul, egalată în prelungiri de Sepsi Sfântu Gheorghe. S-a terminat 3-3!

Kevin Luckassen, noul jucător al echipei constănțene
„M-am decis repede să vin la Viitorul“

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii