Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:57 22 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

În echipă cu un chinez naturalizat şi cu un ceh Un campion al Constanţei culege aplauze în Austria (galerie foto)

ro

07 Feb, 2014 00:00 1998 Marime text
Medaliat de două ori cu aur la Campionatele Europene de tenis de masă, Lucian Munteanu evoluează actualmente la clubul Linz AG Froschberg. Ieşit pe poarta uzinei de talente de la LPS „Nicolae Rotaru” Constanţa, tânărul de 20 de ani se află de cinci luni în Austria, pentru un contract de un an. Evoluează titular într-o formaţie situată la jumătatea clasamentului primei ligi şi este mulţumit. 

„Am căutat un campionat cu meciuri mai tari şi m-am interesat şi la Linz. Mi-au oferit un contract pe un an, aşa cum voiam, şi am acceptat”, povesteşte Lucian. Echipa este din oraşul Linz, acolo unde este cazat constănţeanul, unde se desfăşoară antrenamentele şi unde se dispută meciurile de pe teren propriu. Într-un campionat cu 12 formaţii, Linz AG Froschberg ocupă locul şapte, la egalitate cu echipa de pe şase. La finalul turului, Lucian şi colegii săi s-au aflat însă şi pe cinci. Obiectivul este menţinerea în zona de clasament în care se află actualmente. „Sunt mulţumit. Meciurile sunt bune, iar întrecerea dificilă. Câştig experienţă”, arată Lucian, care este titular într-o formulă de trei din care mai fac parte un chinez naturalizat (Xiaoquan Feng) şi un ceh (Antonin Schwarzer). În luna decembrie a anului trecut, la echipă a fost şi un jucător din Singapore, care a plecat însă după doar patru meciuri. Contractul lui Lucian expiră la finele acestui sezon şi deocamdată campionul nu a stabilit ce va face în continuare. „Momentan, vorbesc cu cei de la Linz pentru anul viitor. Cunosc jucătorii şi m-am obişnuit cu oraşul. Dar, dacă intervine între timp o altă ofertă, mă voi gândi şi la ea şi voi lua o decizie. Momentan, aparţin acestui club. Rămâne de văzut ce va fi”, spune Lucian. Jucătorul care va împlini 21 de ani pe 27 septembrie a.c. nu evoluează în această perioadă numai în Austria, vine şi la concursuri din România, cum a fost Campionatul Naţional de tineret (jucători sub 21 de ani), unde a cucerit trei medalii: două de aur (la simplu şi la dublu masculin, alături de Cristi Pletea) şi una de argint (la dublu mixt, unde a făcut pereche cu Cristina Hârâci). Iar la finele acestei luni, Munteanu (care se află în ultimul an al categoriei de vârstă tineret) va evolua la Naţionalele de seniori (28 februarie - 2 martie).

Campion european doi ani la rând

Jucătorul a început tenisul de masă la vârsta de şapte ani, la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din Constanţa. Are numeroase titluri şi medalii la întrecerile interne, la toate categoriile de vârstă, iar pe plan extern performanţele sale de căpătâi sunt obţinerea a două titluri de campion european de juniori în proba de dublu mixt, în doi ani la rând, 2010 (în Turcia, la Istanbul) şi 2011 (în Rusia, la Kazan), cu două partenere diferite (Cristina Hârâci, respectiv Irina Ciobanu). „Le sunt recunoscător antrenorilor de la Constanţa, care au fost alături de mine zi de zi. Prima dată când am venit la sală, i-am cunoscut pe Stelian Haşoti şi pe Viorel Filimon. După doi - trei ani, am fost la majoritatea concursurilor internaţionale şi naţionale cu domnul Filimon şi cu Liliana Sebe, cu care am petrecut mai mult timp. Le mulţumesc tuturor celor trei pentru timpul pe care mi l-au acordat pentru a obţine rezultate importante. Fac o treabă bună cu fiecare generaţie care apare. În acelaşi timp, beneficiez şi de sprijinul sub toate aspectele al familiei, ceea ce contează foarte mult pentru mine. Un sfat părintesc e mereu important”, punctează Lucian Munteanu, care e singur la părinţi.      

Verişor ca un frate

Tânărul sportiv este foarte ataşat de verişorul său, Sergiu Mihai Gheorghe, care împlineşte în vară doi ani. „Îmi e ca un frate”, spune Lucian, care îi poartă mult de grijă micuţului, atunci când este la Constanţa. În Austria, campionul are mai puţin timp liber, iar în acele ore când se rupe de tenisul de masă merge la un centru sportiv, unde se relaxează la înot sau face saună. Când se află acasă, lui Lucian îi place să iasă la film cu prietenii, alături de care se plimbă cu bicicleta sau joacă fotbal, „însă nu în exces, că apar accidentările şi nu e bine”.  

Ti-a placut articolul?

Comentarii