Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:26 25 04 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gică Hagi - „A fost ziua noastră“ Echipa etapei, cu patru premianţi de la FC Viitorul, după victoria cu FCSB (galerie foto)

ro

13 Mar, 2019 00:00 754 Marime text

FC Viitorul a debutat cu dreptul în turneul play-off al Ligii 1, învingând FCSB cu 2-1 chiar pe terenul acesteia, pe Arena Naţională! Performanţa deosebită a echipei lui Hagi s-a oglindit apoi şi în echipa ideală a rundei din play-off şi play-out alcătuită de Liga Profesionistă de Fotbal, în care şi-au găsit locul trei jucători de pe litoral, plus „Regele“, antrenorul formaţiei!
 
Cei trei fotbalişti care au fost incluşi în echipa-tip sunt portarul Valentin Cojocaru, fundaşul Bogdan Ţîru şi atacantul Ianis Hagi, care sunt caracterizaţi astfel pe site-ul LPF: „Valentin Cojocaru - A avut patru intervenţii importante prin care a contribuit decisiv la victoria dobrogenilor. Are un început de an foarte bun; Bogdan Ţîru - Experimentatul fundaş a avut mult de muncă, dar a făcut faţă cu brio, reuşind în dese rânduri să câştige duelurile cu adversarii. Se află la al şaptelea sezon în Liga 1; Ianis Hagi - Continuă sezonul excelent cu o evoluţie formidabilă pe Arena Naţională! A ajuns la opt goluri şi cinci pase decisive în acest sezon“. Despre Gică Hagi s-a spus că „a pregătit excelent meciul din punct de vedere tactic, dar a şi fost activ pe durata partidei, făcând schimbările la timp. A izbutit o victorie mare, prin care dobrogenii s-au apropiat la doar trei puncte de podium“. Echipa ideală a rundei întâi este: Cojocaru (FC Viitorul) - Larie (Gaz Metan), Kelic (U Craiova), Ţîru (FC Viitorul) - Laidouni (FC Voluntari), Djokovic (CFR Cluj), Nistor (Dinamo), Deac (CFR Cluj) - I. Hagi (FC Viitorul), Koljic (U Craiova), Ţucudean (CFR Cluj).
 

„Am arătat că avem valoare“

 
Gică Hagi a subliniat jocul bun al elevilor săi, dar a remarcat şi că FC Viitorul a avut şansă, FCSB ratând mai multe ocazii importante. „Sunt fericit. Am avut şansă, a trebuit să luptăm foarte mult. După ce am dat primul gol, am început să jucăm individual. Toate mingile recuperate le pierdeam, jucătorii erau statici şi nu evoluam colectiv. Atunci ne-a şi egalat FCSB. Trebuie să recunoaştem că am avut şansă, au avut mult mai multe ocazii ca noi, au produs mult mai mult fotbal ca noi, dar noi am speculat ce trebuia. Am arătat că avem valoare. Cei care au intrat în teren au adus ce trebuia. FCSB a avut şapte ocazii în trei - patru metri. Încă de când a început meciul, secunda 20, a ratat o situaţie incredibilă. N-a fost ziua lor, a fost ziua noastră. E normal să fie supăraţi. Aşa e fotbalul, ce să-i facem. Noi am arătat că avem talent, o echipă bună şi că am trecut de perioada grea, de patru luni, în care nu marcam. Acum jucătorii au mult mai multă încredere“, a spus Gică Hagi.
 

Urmează meciul cu CFR Cluj

 
FC Viitorul a trecut aşadar foarte bine de meciul greu cu FCSB, dar urmează o partidă la fel de dificilă, la Ovidiu, contra campioanei CFR Cluj, sâmbătă, 16 martie, de la ora 20.30. În clasamentul din play-off, CFR ocupă primul loc, cu 30 de puncte, în vreme ce Viitorul se află pe patru, cu 22 de puncte. „Deja ne gândim la meciul de sâmbătă. Dacă vom câştiga şi cu CFR, ne vom distra iar, vom face o petrecere. Sper să avem mult mai multă şansă ca la ultima partidă acasă cu ei, când am făcut un meci fantastic, dar n-am fost periculoşi în careu. CFR a avut şansă atunci, e o echipă speculativă. Au jucători cu experienţă. Vom încerca să câştigăm“, a punctat Gică Hagi.
 
Sursa foto: FC Viitorul
 
Citeşte şi:
 
FC Viitorul, victorie uriașă cu FCSB! A învins-o pe Arena Națională (galerie foto)

Bucurie mare! După victoria cu FCSB, fotbaliştii de la FC Viitorul au dansat în vestiar „Treambura pamporea“
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii