Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:02 17 01 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fotbalul județului Constanța Condusă acasă, CS Năvodari a revenit, a câștigat și are punctaj maxim în fruntea clasamentului

ro

03 Nov, 2021 00:00 3021 Marime text
 

 
  • CS Năvodari s-a duelat cu Poseidon Limanu 2 Mai pe stadionul „Flacăra“ din Năvodari.
  • Gloria Băneasa a învins în deplasare CS Mihail Kogălniceanu.
  • Ultima clasată, Emaus Cernavodă, a pierdut la scor contra echipei de pe locul trei.
 
În etapa a 14-a a Ligii a 4-a de fotbal a județului Constanța, liderul întrecerii de seniori, CS Năvodari, a întâlnit pe teren propriu Poseidon Limanu 2 Mai, echipa de pe locul patru, iar, după 0-0 la pauză, oaspeții au deschis scorul în partea secundă.
 
Pregătită de Constantin Funda și Florin Adam, formația din Năvodari a întors însă rezultatul, prin golurile marcate de Edis Abibula și Darius Romașcanu, și s-a impus cu 2-1, realizând astfel a 13-a victorie din tot atâtea meciuri jucate. CS Năvodari, care are o partidă restantă, cu Sparta Techirghiol, conduce în continuare în clasament, având 39 de puncte, la două lungimi în fața viceliderei Gloria Băneasa, în timp ce pe locul trei se află CS Medgidia, care a realizat scorul etapei, 7-0 (Rică Encică 2, Alexandru Cojocaru 2, Dogan Mustafa, Alin Miculete și Dănuț Petrescu) pe terenul ultimei clasate, fără niciun punct, Emaus Cernavodă. 
 
Rezultatele complete au fost: 
 
Emaus Cernavodă - CS Medgidia 0-7
Farul Tuzla - Axiopolis Cernavodă 2-0
Portul CFR Constanța - Viitorul Pecineaga 6-2
CS Mihail Kogălniceanu - Gloria Băneasa 2-4
CS Năvodari - Poseidon Limanu 2 Mai 2-1
Știința Acalab Poarta Albă - Viitorul Hârșova 3-2
Victoria Cumpăna - Voința Valu lui Traian 6-0

Sparta Techirghiol - CSO Ovidiu 2-4.
 
Clasament: 1. Năvodari - 39p (13 meciuri), 2. Băneasa - 37p (14m), 3. Medgidia - 37p (14m), 4. Poseidon - 29p (13m), 5. Ovidiu - 24p (13m), 6. Hârșova - 24p (14m), 7. Cumpăna - 22p (14m), 8. Agigea - 17p (12m), 9. Portul CFR - 16p (14m), 10. Tuzla - 16p (14m), 11. Cobadin - 16p (12m), 12. Mihail Kogălniceanu - 15 (11m), 13. Poarta Albă - 15p (13m), 14. Techirghiol - 14p (12m), 15. Axiopolis - 12p (13m), 16. Pecineaga - 7p (14m), 17. Valu lui Traian - 6p (14m), 18. Emaus - 0p (14m).
 
Și echipa de juniori A1 de la CS Năvodari (antrenor, Florin Adam) a reușit o victorie în etapa a 14-a a campionatului de juniori al Ligii a 4-a, un succes concludent cu Poseidon Limanu 2 Mai, 7-0, și este și ea liderul clasamentului, cu victorii pe linie.
 
La juniori s-au înregistrat rezultatele: 
 
Emaus Cernavodă - CS Medgidia 2-5
Farul Tuzla - Axiopolis Cernavodă 1-1
Portul CFR Constanța - Viitorul Pecineaga 10-0
CS Mihail Kogălniceanu - Gloria Băneasa 0-3
CS Năvodari - Poseidon Limanu 2 Mai 7-0
Știința Acalab Poarta Albă - Viitorul Hârșova 0-4
Victoria Cumpăna - Voința Valu lui Traian 9-0
Sparta Techirghiol - CSO Ovidiu 12-0.
 
Dubla întâlnire Viitorul Cobadin - CS Agigea a fost amânată, prin prisma carantinării comunei Agigea, în urma pandemiei de coronavirus.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Facebook (AJF Constanța)
 
Citește și:

Fotbalul judeţului Constanţa
Gloria Băneasa, scorul etapei. Galop de sănătate cu ultima clasată, Emaus Cernavodă

Ti-a placut articolul?

Comentarii