Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:39 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Foști fotbaliști ai „marinarilor“ Adrian Senin și Adrian Vlas vor activa ca antrenori în Academia FC Farul Constanța

ro

01 Aug, 2020 14:36 4366 Marime text

 
  • Adrian Senin va pregăti grupa Under-19 a FC farul, iar Adrian Vlas va antrena portarii la grupele de juniori mari ale clubului.  
 
Adrian Senin și Adrian Vlas, doi foști importanți jucători ai FC Farul, care au îmbrăcat timp de aproape un deceniu tricoul alb-albastru, făcând parte din echipa care a obținut rezultate excelente la începutul anilor 2000, s-au întors acasă și vor activa ca antrenori în cadrul Academiei de copii și juniori a clubului de pe litoral, informează FC Farul.
 
Crescut și format la clubul constănțean, unde a debutat în cariera de fotbalist în 1998, evoluând timp de 8 sezoane, fostul mijlocaș Adrian Senin a preluat rolul de antrenor a echipei de juniori sub 19 ani.
 
În vârstă de 40 de ani, acesta a acumulat deja experiență în antrenorat, activând ca antrenor secund la Academia Clinceni și Turris Turnu Măgurele, și antrenor principal la echipa secundă a celor de la Astra Giurgiu.
 

Din nou, acasă, este echipa la care m-am format, echipa de suflet și este un sentiment aparte în momentul în care revii. Este frumos, este plăcut. Sperăm cu acest proiect să facem parte din tot ce înseamnă familia Farul. Este o responsabilitate, dar consider în primul rând că este o plăcere și o provocare să antrenez echipa de U19. Sunt ferm convins că o să dăm jucători la echipa mare, sunt ferm convins că o să avem și rezultate, totul este să fim conștienți și implicați în ceea ce ne dorim. Și eu îmi doresc să fie constănțeni la prima echipă, pentru că generația mea a avut, în mare parte, constănțeni sau jucători formați de club. Să nu mai aducem jucători din alte parte, să-i creștem pe ai noștri, a spus Adrian Senin, citat de site-ul oficial al FC Farul.

 
Format la FC Farul, unde a evoluat din timp de 9 sezoane, fostul portar Adrian Vlas va îndeplini rolul de antrenor cu portarii la grupele de juniori mari ale clubului constănțean.
 
În vârstă de 38 de ani, Vlas nu se află la prima experiență în această postură, îndeplinind acest rol și la finalul carierei de fotbalist, în urmă cu 5 ani.

Am revenit acasă, la echipa la care m-am format ca jucător. Sunt bucuros că pot să ajut portarii de la juniori să învețe ceva din experiența mea. Sper să-i găsesc pe cei care peste câțiva ani să apere poarta echipei mari, de asta am și venit. Îi voi vedea pe parcurs și poate că din cei mici să răsară un portar care să apere ani buni la Farul. Muncim ca să scoatem jucători pentru echipa mare și ne dorim să fie mulți titulari constănțeni, să nu mai fim nevoiți să aducem din alte părți, a explicat Adrian Vlas.

 
Ambii speră ca Farul să revină cât mai rapid pe prima scenă a fotbalului românesc, chiar dacă lupta pentru promovare va fi una dură.
 

Este foarte dificil. Ați văzut ce se întâmplă în Liga a 2-a, echipe cu bugete mari care nu au promovat. Dar nu este imposibil. Cu multă atenție și cu putere financiară, putem face față luptei cu celelalte echipe, a declarat Adrian Senin.

 

Așteptăm să jucăm din nou în elita fotbalului românesc, dar mai este de lucru și o luăm pas cu pas. O să fie un sezon greu, în condiții speciale, mai ales din cauza acestei pandemii, pentru că nu știm ce ne așteaptă, a adăugat Adrian Vlas.

 
Sursa: fcfarulconstanta.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii