Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:46 30 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE Gimnasta Ana Maria Bărbosu, suspendată provizoriu din activitate. Ce a declarat sportiva. Reacția FRG

ro

08 May, 2026 16:00 547 Marime text
Ana Maria Bărbosu. Sursa foto: Facebook (Comitetul Olimpic și Sportiv Român) 
 
International Testing Agency (ITA) a suspendat-o provizoriu din activitate pe gimnasta română Ana Maria Bărbosu!

Motivul? Sportiva nu a fost găsită de trei ori într-un an la domiciliul anunțat (o dată în România și de două ori în SUA) de către agenții antidoping.

În această situație, s-au declanțat automat procedurile ITA, organismul care conduce un program independent antidoping în numele World Gymnastics.

În continuare, Ana Maria Bărbosu (19 ani) se va adresa Tribunalului pentru Arbitraj Sportiv de la Lausanne (TAS), sperând într-o soluție favorabilă.

Votată, în martie 2026, cea mai bună gimnastă a anului 2025 în Europa, în cadrul anchetei organizate de European Gymnastics, forul european de specialitate, Ana Maria Bărbosu a postat un mesaj pe Instagram, în urma deciziei ITA.

„Aș dori să împărtășesc și să clarific câteva informații care au circulat recent. După cum vă puteți imagina, mutarea în Statele Unite și începerea facultății au reprezentat o tranziție majoră. Adaptarea la toate aceste schimbări a fost o provocare, însă continui să învăț și să mă dezvolt prin fiecare experiență. Pentru a fi clar, această situație nu are nicio legătură cu substanțe interzise, iar eu sunt recunoscătoare pentru îndrumarea și sprijinul primite pe tot parcursul acestui proces”, a menționat gimnasta.

 
UPDATE:
 
Federația Română de Gimnastică a emis un comunicat de presă pe marginea acestei situații.
 
Federația Română de Gimnastică a luat act de comunicarea oficială publicată de International Testing Agency privind inițierea unei proceduri referitoare la o posibilă încălcare a prevederilor art. 2.4 din Codul Mondial Anti-Doping în cazul sportivei Ana Maria Bărbosu, în legătură cu trei situații de tip whereabouts failures.
 
Federația consideră important să clarifice faptul că această procedură nu vizează depistarea unei substanțe interzise, ci obligații administrative ale sportivei privind localizarea și disponibilitatea pentru controale antidoping în afara competiției.
 
În conformitate cu procedurile prevăzute de cadrul internațional antidoping, sportiva se află în prezent sub suspendare provizorie pe durata desfășurării procedurilor aferente acestui caz. Această măsură procedurală nu reprezintă însă o decizie finală asupra fondului cauzei, iar sportiva beneficiază de toate drepturile prevăzute de regulamentele internaționale, inclusiv dreptul deplin la apărare și contestare.

 
Federația respectă pe deplin activitatea organismelor competente și integritatea procesului aflat în desfășurare. În același timp, consideră esențial ca orice sportiv să beneficieze de echilibru, susținere instituțională și respectarea drepturilor procedurale, fără concluzii sau etichetări premature.
 
Pe durata acestei proceduri, sportivei îi este oferit suport administrativ, coordonare procedurală și sprijin instituțional adecvat, în limitele competențelor federale și cu respectarea strictă a regulamentelor internaționale aplicabile.
 
Totodată, acest context evidențiază complexitatea tot mai mare a obligațiilor administrative asociate sportului de înaltă performanță internațional. Sportivii gestionează permanent competiții, deplasări, cantonamente și programe internaționale desfășurate într-un cadru administrativ antidoping extrem de riguros. Aceste situații reprezintă o realitate relativ nouă și necesită adaptarea permanentă a mecanismelor de comunicare, prevenție și suport administrativ.
 
Protejarea sportului curat presupune nu doar respectarea strictă a regulamentelor internaționale, ci și dezvoltarea unei culturi solide de educație, prevenție și responsabilitate în sportul de performanță.
 
Există o colaborare foarte bună cu Agenția Națională Anti-Doping, iar această colaborare va continua în direcția consolidării componentelor de educație, prevenție și suport administrativ pentru sportivii de performanță.
 
Performanța sportivă trebuie susținută prin responsabilitate, prevenție și mecanisme reale de suport pentru sportivi, atât în pregătirea sportivă, cât și în gestionarea obligațiilor administrative asociate sportului internațional modern, este reacția oficială a FRG.
 
Citește și:

Federația Română de Gimnastică

Gimnasta Ana Maria Barbosu nu a fost suspendată, dar există o sancțiune propusă

Ti-a placut articolul?

Comentarii