Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:44 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Viitorul joacă vineri la Iaşi în Liga 1. Hagi şi echipa sa abordează partida cu încredere

ro

05 Oct, 2018 00:00 1750 Marime text

Etapa a 11-a a Ligii 1 la fotbal este deschisă vineri, 5 octombrie, de meciul Poli Iaşi - FC Viitorul, care începe la ora 21.00. În clasament, formaţia gazdă se află pe locul opt, cu 14 puncte, în vreme ce campioana României din sezonul 2016/2017 ocupă poziţia a şasea (de play-off), cu 16 puncte.
 
„Sunt puncte importante pentru ambele echipe. Ne dorim să facem un meci bun şi să câştigăm. La Iaşi am avut mereu evoluţii pozitive. Sperăm să continuăm pe aceeaşi linie. Adversarul e unul omogen, cu un antrenor care e de mult timp la echipă. Ne cunoaştem reciproc. Ambele echipe joacă fotbal şi vor căuta să câştige. Va fi interesant. Mergem cu încredere la Iaşi, chiar dacă ştim că vom avea un meci dificil“, a declarat managerul tehnic al FC Viitorul, Gică Hagi, suspendat la Iaşi, după ce a fost trimis în tribună la partida cu Astra Giurgiu, de la Ovidiu.
„Regele“ a luat decizia de a nu se baza la acest meci pe Boboc, Măţan şi Neciu, care au jucat marţi în Youth League. În Copou nu va juca nici Mladen, suspendat. „Casap e mai bine, se antrenează, capătă încredere, la Chiajna a fost în lot, dar mai trebuie răbdare, şi din partea noastră, şi a lui. Trebuie să găsim momentul potirivit când să-l folosim, nu-i putem crea presiune. Şi în cazul lui Dani Lopez mai aşteptăm“, a spus Hagi.
 
„Avem o deplasare grea, Poli e o echipă bună. Suntem concentraţi 100%. Şi acum, şi în Cupă, vom juca la victorie. Vrem să ajungem cât mai sus şi în Cupă. În campionat avem mare nevoie de puncte, ca să ne îndeplinim obiectivul, pătrunderea în play-off. O înfrângere te poate scoate din această zonă. Vrem să legăm cât mai multe victorii“, a spus mijlocaşul Vlad Achim. „Îmi doresc să înscriu la fiecare meci, dar nu acesta e principalul obiectiv. Important este ca echipa să joace bine şi să câştige. Ne place meci de meci să jucăm şi să atacăm continuu, iar, dacă nici nu primi gol, e foarte bine. O victorie a noastră la Iaşi ar conta enorm şi sperăm să o realizăm“, a spus şi atacantul Denis Drăguş.
 
Citeşte şi:
 
Tudor Băluţă şi Denis Drăguş, de la FC Viitorul, convocaţi pentru meciurile României cu Lituania şi Serbia

FC Viitorul are cinci jucători în lotul de tineret al României la meciurile decisive pentru calificarea la Euro 2019

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii