Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
20:30 15 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

FC Farul - U Cluj, miercuri, la Constanţa. Meci de tradiţie Ianis Zicu - „Sper ca oamenii să fie mulţumiţi de ce vor vedea pe teren“

ro

16 Oct, 2019 00:00 1157 Marime text

FC Farul şi Universitatea Cluj se întâlnesc miercuri, 16 octombrie, de la ora 15.00, pe stadionul „Gheorghe Hagi“ din Constanţa, în etapa a 12-a a Ligii a 2-a şi într-un meci de tradiţie al fotbalului românesc.


În clasament, FC Farul se află pe locul zece, cu 15 puncte, în vreme ce formaţia clujeană ocupă poziţia a 13-a, cu 12 puncte. „Un meci frumos. Se întâlnesc două echipe de tradiţie ale fotbalului românesc. Sper ca oamenii să fie mulţumiţi de ce vor vedea pe teren, iar constănţenii să plece fericiţi acasă, după o victorie a noastră. U Cluj a avut un început de sezon foarte slab, dar acum este aproape de mijlocul clasamentului. Chiar dacă sunt unele probleme în cadrul grupului lor, au jucători cu experienţă foarte mare, care pot avea oricând evoluţii foarte bune şi să rezolve o partidă. Noi trebuie să fim mult mai determinaţi, mult mai hotărâţi în momentul în care intrăm pe teren şi să avem încredere mult mai mare în noi, să jucăm aşa cum trebuie să o facem, să respectăm cu toţii ceea ce încercăm să punem în aplicare la antrenament. Dacă va fi aşa, sunt convins că putem câştiga meciul“, a declarat Ianis Zicu, antrenorul Farului.

 

Greu nu are drept de joc



La echipa de pe litoral nu vor putea juca în acest meci Moldovan (accidentat) şi Răzvan Greu, care vine de la U Cluj, iar în contractul de transfer exista o clauză potrivit căreia nu are drept de joc în duelul direct.
„Nu îmi doresc niciun record de acest gen“
FC Farul are rezultate excelente pe teren propriu până acum în acest sezon.


„Marinarii“ nu au pierdut niciun meci dintre cele cinci de acasă, având patru victorii şi un egal. Totodată, formaţia constănţeană este singura din Liga a 2-a care nu a primit gol acasă! „Eu îmi doresc foarte mult să câştig, nu îmi doresc să fac niciun record de acest gen. În momentul în care echipa reuşeşte să câştige fără să primească gol, suntem mulţumiţi. Nu vreau să ne gândim însă la acest aspect, ci doar că trebuie să obţinem trei puncte şi să legăm aceste victorii de care vorbim cu cele din deplasare. Nu reuşim să facem acest lucru, avem o inconstanţă foarte mare între meciurile de acasă şi cele de pe teren străin. Dacă, într-un clasament al meciurilor de acasă, suntem pe locul doi, în deplasare suntem după Snagov, ultimii“, a arătat Zicu.
Lucurile se schimbă într-o fracţiune de secundă


Principalul Farului le cere elevilor săi să fie concentraţi pe toată durata meciului. „Jucătorii mei trebuie să înţeleagă că partida va fi foarte grea. Nu trebuie să existe niciun moment în care să-şi piardă concentrarea, pentru că lucrurile se schimbă într-o fracţiune de secundă şi este păcat să alergi apoi după egalare sau după altceva. E important să joci 100% din primul şi până în ultimul minut, să fii pregătit să câştigi meciul din prima secundă. Jucăm cu o echipă care e sub noi în clasament, de aceea e important să ne câştigăm meciul şi să ne distanţăm de ea“, a precizat tânărul antrenor.

 

Asculta meciurile în timpul orelor



Ianis crede că ora de start a partidei cu U Cluj este una atipică. „Să sperăm că vor fi oameni la stadion. Anii au trecut şi se munceşte mai puţin în România. Când eram copil, ascultam meciurile de Liga 1, în care juca şi Farul, la un radio din acela vechi, în timpul orelor. Țineam radioul pe picior şi ascultam Radio România Actualităţi, acolo erau toate meciurile, ascultam cu plăcere“, a spus Ianis.

 

Hordouan vrea revanşa



Un alt fost jucător al U Cluj, faristuil Denis Hordouan se aşteaptă miercuri la un meci foarte greu, „cum au fost şi celelalte“. „U Cluj are un lot destul de bun, cu mulţi jucători experimentaţi, dar noi acasă am obţinut numai rezultate bune. Prin prisma faptului că am jucat la U Cluj, pentru mine va fi un meci special. Mi-aş dori o revanşă. Trebuie să scoatem rezultate pozitive şi în deplasare“, a punctat Hordouan.


Sursa foto: Facebook (FC Farul Constanța)


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii