Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:34 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Farul Constanța a jucat cu mulți tineri contra Universității Craiova Hagi - „Cine investește în copii va trăi bine 100 de ani“ (GALERIE FOTO)

ro

06 Dec, 2023 17:00 3334 Marime text

 
  • În formula de start a Farului Constanța s-au regăsit opt jucători formați în Academia Hagi, între care doi jucători născuți în 2006, unul în 2005 și trei în 2003.
 
În condițiile în care pentru Farul Constanța, campioana României, meciul din deplasare cu Universitatea Craiova, din ultima etapă a grupei D a Cupei României, nu mai avea miză („marinarii“ fiind deja eliminați) și pentru a odihni, pentru campionat, lotul de bază, Gheorghe Hagi a mizat în Bănie pe un grup format din jucători tineri și fotbaliști folosiți mai puțin până acum. 
  
În formula de start a Farului s-au regăsit opt jucători formați în Academia Hagi, între care doi jucători născuți în 2006 (Cercel și Sali), unul în 2005 (Banu) și trei în 2003 (Nicolas Popescu, Dănuleasa și Cojocaru). Farul a mizat și în partea secundă pe jucători foarte tineri, Stoian (2007), Doicaru (2007) și Andronache (2003). „Marinarii“ au pierdut cu 0-4 (0-1), însă au evoluat bine în prima jumătate de oră, având și oportunități de a deschide scorul.
 
„Să vadă și ei Superliga“
 
„Un examen foarte bun pentru noi. Am venit la Craiova cu un alt grup, majoritatea au rămas acasă, de la Iași au călătorit toată noaptea. Avem meciurile din campionat, care sunt foarte importante. În acest moment, pentru noi în Cupă nu se mai decidea nimic. Am încercat să-i aduc pe cei care au jucat mai puțin și un grup de tineri, cărora trebuia să le dăm această oportunitate, cum am făcut-o și la Buzău, și la Voluntari. Să vadă și ei Superliga, nivelul, acum au întâlnit o echipă foarte bună, în formă. Am jucat foarte bine primele 30 de minute, când am stat fizic bine și am arătat că avem talent. Apoi, au fost puțin depășiți la ritmul și intensitatea jocului. În ultimele minute, au venit peste noi, au băgat jucători proaspeți. Sunt mulțumit de ce am văzut, mai puțin de rezultat. E clar că nu-mi place și nu-mi convine să pierd“, a declarat Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului.
 
„Acesta a fost obiectivul meu“
 
Obiectivul acestuia a fost să le dea tinerilor săi fotbaliști o nouă oportunitate de a se confrunta cu adversari puternici, de Superligă. „Per total, s-au văzut niște lucruri bune, iar pe viitor îi vom folosi pe copii. Rămân cu cele 30 de minute sau cu prima repriză, în care s-a jucat de la egal la egal și am avut ocazii. Putea fi 2-0 pentru noi, 2-1 sau 2-2. Probabil mai trebuie să lucrăm cu cei tineri la ritmul și la intensitatea jocului. Cred că au simțit-o. Au văzut că Superliga e altceva. Acesta a fost obiectivul meu, să le arăt aceasta. Știți că noi asta facem, ăștia suntem și mergem pe linia asta. Contra unei echipe foarte bune, am vrut să vedem cât de mult putem să rezistăm și cât de buni suntem. Le-am spus înainte de meci să jucăm la victorie și să încercăm să câștigăm. Am încercat să ieșim la joc, să fim noi, să facem ambele faze. N-am vrut să ne apărăm, cu toate că, la un moment dat, am fost forțați de adversar la defensivă“, a punctat Gheorghe Hagi.
 
„Dacă nu faci asta, te duci în jos sau în groapă“
 
Managerul tehnic al Farului este de părere că, în fotbal, investiția în tinerii jucători aduce succes pe termen lung. „Investim foarte mult în academie, care trebuie să producă jucători foarte buni. Vom merge pe aceeași linie, vom încerca să producem în continuare jucători care rezistă la presiune, ca Sali, Mazilu, Borza, care au plecat, fiecare cu drumul lui. Fiecare club e liber să gândească politica proprie. Una dintre strategiile noastre, ca țară, trebuie să fie crearea unui concept care să pună bază pe creșterea copiilor. A investi în copii înseamnă să trăiești bine 100 de ani. Să nu uitați acest lucru. Cine investește în copii va trăi bine 100 de ani, generație peste generație. Trebuie să investești. Asta trebuie să facem. Dacă nu, te duci în jos sau în groapă. La noi, străinul trebuie să vină și să facă diferența, să fie titular. Eu așa văd lucrurile. Orice club poate promova doi - trei jucători din academie, măcar unul. Trebuie să-i găsești spațiu. Un tânăr niciodată nu duce presiunea, ci jucătorii de experiență. Pe cine are talent trebuie să îl vezi și să-l promovezi“, a spus Hagi.
 
„Pe majoritatea dintre ei îi veți vedea în viitorul apropiat“ 
                 
Acesta a precizat că tinerii jucători au nevoie de cât mai multe minute pe teren. „Eu sunt foarte exigent și am credința că se poate mai mult. La fel ca la Botoșani (n.r. în 2015, la meciul FC Botoșani – FC Viitorul 4-4), când am băgat generația 1997 – 1998 - 1999, la fel trebuia să-i dau și acestei generații, care e mult mai mică, meciuri și minute, când s-a putut. Cu siguranță, pe majoritatea dintre ei îi veți vedea în viitorul apropiat, pentru că 30 de minute chiar au jucat bine. Și cei care au intrat în repriza a doua, de 2007, mai au nevoie de minute. Acesta a fost scopul, atunci a fost la Botoșani, a fost 4-4, cu o generație foarte bună, din care au ieșit foarte mulți. Toți au fost numai din Academie atunci, și titulari, și rezerve“, a arătat Gheorghe Hagi.
 
„Sali, unul dintre jucătorii care ne-au câștigat campionatul“
 
Managerul tehnic al Farului a vorbit și despre transferul lui Enes Sali la echipa americană FC Dallas, la care va merge de la începutul anului viitor, până atunci fiind încă la Farul. „A semnat, dar e încă la noi. Mai sunt aceste trei meciuri și vom vedea dacă va apărea sau nu, depinde de anumite lucruri. Am vorbit cu el, este conectat cu noi. S-a văzut și acum, în prima repriză, a încercat, a vrut. Ne-a ajutat foarte mult. Normal că mai există și critici, e logic să fie în fotbal, toți am fost criticați. Dar să nu uitați că, în sezonul trecut, Sali a fost unul dintre jucătorii care ne-au câștigat campionatul. Când a intrat în teren, a făcut diferența. Și în deplasare cu FCSB, și acasă. Și cu Craiova. A făcut penalty, deci a fost un jucător important al nostru anul trecut, chiar dacă vârsta lui era de 16 ani și ceva – 17 ani. Vorbim de un copil. Îi doresc să aibă succes, să se dezvolte, să muncească și să devină mai bun. Talentul te duce până la un anumit nivel, iar progresul și a deveni cel mai bun sunt date de muncă multă, ambiție și dorința de a urca în fiecare zi“, a menționat Hagi.
   
„Avem foarte mulți accidentați“
 
În Bănie, nu au făcut deplasarea 14 jucători, rămași la Constanța, în condițiile în care, cu două zile înainte de partidă de Cupă, s-au mai accidentat doi. „Avem foarte mulți accidentați de când a început pregătirea și până acum. Nu a existat săptămână să nu avem accidentați de la cinci - șase în sus. E o problemă a noastră, vom încerca să o judecăm cu toții, să o analizăm, să vedem ce putem face, pentru că practic sunt prea multe accidentări și nu știu de unde vin“, a menționat Hagi.
 
„Sunt meciuri grele, e final de an“
 
Până la finele anulkui, Farul va mai susține trei meciuri în Superligă, cu Petrolul, UTA și Rapid. „Doamne ajută să câștigăm și apoi vom vedea pe ce loc vom fi. Sunt meciuri grele, e final de an, e mult mai greu în această situație. Vom încerca să strângem rândurile, să ne gândim la toate. Avem două meciuri acasă, cu adversare foarte importante, și unul afară, cu UTA, care e într-o formă foarte bună“, a mai spus Gheorghe Hagi.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Sursa foto: Farul Constanța
 
Citește și:
 
Farul Constanța, înfrângere cu 0-4 la Craiova, în ultimul meci din grupa D a Cupei României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii