Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:18 01 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța Vladimir Ivașcu, învingător la Trofeul Litoralului - „Vreau să ajung să fiu Mare Maestru și să câștig cât mai multe turnee“ (VIDEO) (P)

ro

01 Jul, 2026 17:00 242 Marime text
Vladimir Ivașcu și antrenorul Iulian Mihailov. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)
  • După Festivalul Internațional de Șah Trofeul Litoralului, de la Mamaia, sportivii CSM Constanța vor participa la Trofeul Internațional „Mircea Pavlov“, de la Techirghiol.
 
Micii șahiști ai CSM Constanța au avut evoluții deosebite, cucerind șapte medalii, la Festivalul Internațional de Șah Trofeul Litoralului, întrecere disputată la Mamaia.
 
Sportivii clubului de pe litoral sunt pregătiți de Iulian Mihailov, cel care a fost participant la competiție și în calitate de sportiv. Câștigătorul trofeului la categoria 10 ani, șah classic, a fost Vladimir Ivașcu, de la CSM Constanța.
  
Vladimir Ivașcu. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)„Am avut emoții și m-am străduit să câștig sau să fac remiză în fiecare partidă. M-am apucat de șah pentru că îmi place. Vreau să ajung să fiu Mare Maestru și să câștig cât mai multe turnee“, a declarat micul șahist.
 
Ilio Stănculeț, argint la șah clasic și bronz la șah blitz, categoria Under-14, Darius Tuzlaru, argint la Blitz și bronz la Clasic Under-14, Teodor Zotic, bronz la Clasic Under-10, și Eric Mirică, bronz la Blitz Under-12 au completat salba de medalii a CSM Constanța, rezultate foarte bune obținând și Mircea Cazan, locul 5 la Clasic Open și Matei Ion, locul 4 la Blitz Under-12.
 
Iulian Mihailov. Sursa foto: captură Facebook (CSM Constanța)„Aceste turnee, la noi acasă, sunt benefice pentru copii. Au ocazia să întâlnească sportivi din România și de peste hotare și să se confrunte cu cei mai buni. Premiul meu e mai puțin important, mă bucur că cei mici au reușit să realizeze ce și-au propus și au venit și rezultatele. În această perioadă din an, vara, datorită poziționării noastre strategice, la litoral, putem disputa multe turnee puternice. Urmează trofeul internațional «Mircea Pavlov», de la Techirghiol, la care CSM Constanța va fi reprezentat de 15 sportivi, la două secțiuni: Open și copii“, a punctat Iulian Mihailov
  
„Felicitări tuturor și succes participanților la Competiția Internațională Trofeul Techirghiol ediția XXXII, din perioada 1-5 iulie! Hai, Constanța!“, este mesajul clubului de la malul mării.
 
Recent, șahistul Henry Tudor, de la CSM Constanța, a reușit o performanță extraordinară la Campionatul Mondial de Tineret de la Montesilvano, competiție care a reunit 758 de participanți din 83 de țări, la categoriile U-14, U-16 și U-18, feminin și masculin.
 

Maestru internațional, ELO 2460, sportivul și-a demonstrat valoarea, obținând opt victorii și o remiză în cele 11 runde disputate.
 
Cu 8,5 puncte, Henry a încheiat pe locul al II-lea, după azerul Khagan Ahmad (ELO 2480, 9,5p) și înaintea kazahului Sauat Nurgaliyev (ELO 2490, 8,5p), ambii maeștri internaționali.
 
„O medalie de argint care readuce șahul din România pe podiumul mondial! Șahistul antrenat la CSM Constanța de Iulian Mihailov își continuă ascensiunea internațională, spre titlul de Mare Maestru! Felicitări, Henry! Felicitări tuturor celor care au contribuit la această performanță! Hai, Constanța! Hai, România!”, mai precizează CSM Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
CSM Constanța șah
Diana Nicola Dospin, pe podium la Naționale. A obținut și titlul de Candidat Maestru (GALERIE FOTO)
 
 
 


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii