Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța. O nouă mare performanță! Șahistul Henry Edward Tudor, vicecampion european de juniori (GALERIE FOTO)

ro

15 Sep, 2023 10:36 1778 Marime text
 
  
Încă o performanță extraordinară pentru șahul constănțean!
 
Henry Edward Tudor este vicecampion european de juniori!
 
Șahistul CSM Constanța, în vârstă de 12 ani, a câștigat medalia de argint la Campionatul European de Juniori de la Mamaia, grație unui parcurs aproape perfect, în care nu a pierdut nicio partidă!
 
Mai mult, în ultimele 5 runde, el a câștigat toate meciurile disputate, performanță care l-a propulsat pe podiumul categoriei Open 12.
 
Maestru FIDE, Henry a obținut un total de 7,5 puncte și a terminat concursul la egalitate cu un alt Maestru FIDE, azerul Ahmad Khagan, dar criteriile de departajare l-au dat pe cel din urmă câștigător al medaliei de aur.
 
Antrenorul Iulian Mihailov îi prezice lui Henry o carieră prodigioasă:
 

“Eu sper să ajungă campion mondial! Și nu doar acum, la grupele de juniori, ci și mai târziu, la seniori. Dăruire fantastică, iubește foarte mult jocul, are ingredientele necesare ca să triumfe!”.

 
CSM Constanța (antrenori Iulian Mihailov și Marcel Ciubotariu) a participat cu 13 sportivi la Campionatul European de Juniori de la Mamaia: Christian Toma (Open), Maria Toma, Anastasia Bălan (Fete 10), Darius Tuzlaru, Vladimir Bălan (Open 10), Tudor Henry (Open 12), Ana Marina Caraghete (Fete 14), Rareș Ștefan Satmarii, Silviu Cristian Radu (Open 14), Maria Criveanu (Fete 16), Eduard Cotoros, Mircea Cazan, Andrei Cristian Jitea (Open 16).
 
Andrei Talpeș, directorul CSM Constanța, a declarat:
 

Mă bucur foarte mult că am înființat secția de șah, pentru că sunt tot mai mulți copii care vor să practice sportul minții. La acest Campionat European, am avut participanți la fiecare categorie, cu rezultate bune și foarte bune. Suntem într-un continuu progres.

 
România încheie cu trei medalii competiția, care a reunit la start peste 900 de jucători proveniți din 46 de federații europene! Maria Anistoroaei, la Fete 10, și Vladimir Sofronie, la Open 16, sunt campioni europeni!
 

Felicitări tuturor sportivilor, antrenorilor și staff-ului Federației Române de Șah! Primăria Constanța și Agenția Națională pentru Sport au fost parteneri instituționali ai competiției. Hai, Constanța! Hai, România!, este mesajul CSM Constanța.

 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța)
 
Citește și:


CSM Constanța
Tânărul șahist Henry Tudor a obținut titlul de Maestru FIDE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii