Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:53 19 11 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța, alături de Camelia Voinea și Sabrina Maneca Voinea „Supuse unui nedrept linșaj mediatic. Tehnică securistă de înregistrare pe ascuns“

ro

19 Nov, 2025 13:06 573 Marime text
Camelia Voinea și Sabrina Maneca Voinea, alături de Mihai Ochiuleț, directorul CSM Constanța. Sursa foto: Facebook (Mihai Ochiuleț) 
După ce antrenoarea Camelia Voinea, dar și gimnasta Sabrina Maneca Voinea, fiica și eleva ei, au prezentat reacții în privința scandalului momentului în gimnastica românească (amănunte AICI), a venit și rândul clubului celor două, CSM Constanța, să aibă un punct de vedere.

Astfel, gruparea de pe litoral condamnă „atacul la cele două campioane, un atac la gimnastica românească“, își exprimă sprijinul pentru Camelia Voinea și Sabrina Maneca Voinea și solicită Federației Române de Gimnastică să ia măsuri ferme pentru protejarea celor două.

CSM Constanța consideră că mama și fiica sunt supuse pe nedrept unui linșaj mediatic, bazat, mai nou, pe filmări din sala de antrenament, iar aceasta „denotă o tehnică securistă de înregistrare pe ascuns, trunchiere și utilizare a materialului în funcție de interesele deținătorului, în cazul de față, după zece ani“.  

Clubul Sportiv Municipal Constanța este alături de campioanele Camelia și Sabrina Voinea, supuse unui nedrept linșaj mediatic bazat, mai nou, pe filmări cu o vechime de cel puțin zece ani. Din păcate, atacul declanșat „ca la un semn” după revenirea de la Campionatele Mondiale de la Jakarta pune într-o umbră rece gimnastica românească al cărei parcurs internațional redevenise ascendent și datorită performanțelor obținute de cuplul Camelia și Sabrina Voinea. În fapt, atacul la cele două campioane, antrenoare și sportivă, mamă și fiică, este un atac la gimnastica românească.

În privința imaginilor care au făcut înconjurul opiniei publice, acestea denotă o tehnică securistă de înregistrare pe ascuns, trunchiere și utilizare a materialului în funcție de interesele deținătorului, în cazul de față, după zece ani. De ce acum, de ce nu atunci sau mai devreme, care este miza, iată doar câteva întrebări ale căror răspunsuri ar trebui căutate și legate de persoane ale căror interese, în mod cert, nu au nicio legătură cu progresul gimnasticii românești. Noi constatăm, cu tristețe, că la peste trei decenii de la Revoluție, România încă este parazitată de astfel de practici, dar și de manipulatori fără scrupule.

Clubul Sportiv Municipal Constanța condamnă aceste practici și atacuri, și solicită Federației Române de Gimnastică să ia măsuri ferme pentru protejarea valorilor mondiale care ne-au adus și ne aduc, în continuare, atâtea bucurii: Camelia și Sabrina Voinea.

În acest context, reamintim opiniei publice următoarele:

• Camelia și Sabrina Voinea sunt legitimate la CSM Constanța din 1.10.2022, imaginile împricinate sunt filmate în jurul anul 2012;


• De la legitimare și până în prezent, comportamentul celor două campioane a fost ireproșabil, nu există niciun fel de reclamație la adresa lor;

• În cei trei ani de legitimare, cuplul antrenoare-gimnastă, Camelia-Sabrina Voinea, a adus pentru România, printre altele: o medalie de aur și una de argint la Cupa Mondială de la Doha, o medalie de bronz la Campionatele Europene din Antalya, două medalii de argint la Campionatele Europene de la Rimini, un loc patru la Jocurile Olimpice de la Paris, o medalie de aur la Cupa Mondială de la Paris, un loc patru la Campionatele Mondiale de la Jakarta.

CSM Constanța este solidar cu cele două campioane ale României și le asigură de întregul suport moral și sportiv necesar performanțelor care să readucă  gimnastica românească pe podiumul mondial.

Camelia, Sabrina, nu cedați!

Suntem alături de voi!, este mesajul CSM Constanța.

 

Citește și:

CSM Constanța
Gimnasta Sabrina Maneca Voinea revine acasă cu aurul de la Doha. „A fost un concurs frumos“ (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii