Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:28 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campioana Narcisa Lecuşanu, la Constanţa. Care e marele ei vis „E ca în viaţă, naşti copilul şi îl vrei student. Nu se poate!”

ro

01 Apr, 2021 00:00 3770 Marime text
  • Narcisa Lecuşanu a vorbit la Constanţa despre volumul memorialistic "Povestea vieţii mele", dar şi despre ce crede ea că ar trebui făcut pentru revenirea României pe orbita performanţei.
  • Printre altele, fosta mare handbalistă e campioană mondială de tineret şi vicecampioană mondială de senioare, iar în prezent ocupă un loc în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal.
  • În 2018, a candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, alegerile fiind câştigate la mustaţă de Alexandru Dedu.   
 
Prezentă miercuri la Constanţa, unde s-a dat startul caravanei naţionale pentru lansarea volumului memorialistic "Povestea vieţii mele", scrisă de Narcisa Lecuşanu, fosta mare handbalistă a vorbit şi despre ce crede că ar trebui făcut pentru ca handbalul românesc să fie repus pe orbita performanţei. 
 
De curând, echipa naţională feminină de senioare a ratat calificarea la Jocurile Olimpice, iar reprezentativa masculină a înregistrat o înfrângere ruşinoasă, pe teren propriu, cu reprezentativa statului Kosovo. Ce-i de făcut, cum se vede viitorul?
 

„Cred că aici trebuie să ne întoarcem”

 
„Ca să ai soluţii, trebuie să faci în primul rând o analiză corectă, pertinentă, pentru că e nevoie. Sigur, nu-mi place că nu ne-am calificat la Jocurile Olimpice, pentru fete în primul rând. Ştiu ce înseamnă această competiţie, am fost la cea de la Beijing, unde, din păcate, nici noi nu am reuşit un rezultat aşa cum ne propusesem. A fost un loc 7, iar noi doream o medalie. În general, sportivii visează la marea performanţă, care e participarea la Jocurile Olimpice, iar ulterior câştigarea unei medalii. E foarte mult de muncă. Dacă ne gândim la a aduce din nou handbalul în marea performanţă, cred că trebue să începem cu tot ce înseamnă sectorul juvenil, antrenorii de la acest nivel. E ca în viaţă, naşti copilul şi îl vrei student. Nu se poate! Trebuie să parcurgă etapele vieţii. Cred că aşa e frumos. Cumva, cred că aici trebuie să ne întoarcem şi toată suflarea românească ar trebui să aloce mai multă atenţie, resursă financiară şi umană şi tot ce e nevoie”, a declarat Narcisa Lecuşanu, care e fostă campioană mondială de tineret, vicecampioană mondială de senioare, iar în prezent ocupă un loc în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal. 
 

„Văd ce înseamnă să cizelezi caractere”

 
Acum în vârstă de 44 de ani, fosta mare handbalistă este de părere că oamenii care lucrează în sectorul juvenil trebuie sprijiniţi. „Eu fac parte dintr-o generaţie care a câştigat medalii de aur atât la tineret, cât şi la junioare. Trebui să muncim din nou jos, la dezvoltare, să avem grijă de oamenii care lucrează acolo, întrucât nu este uşor să creşti copii. Eu sunt mamă a doi copii şi văd ce înseamnă să cizelezi caractere. De aceea cred că trebuie să ne întoarcem, cumva, către aceşti oameni, începând cu remuneraţia şi ajutându-i să se dezvolte şi să se perfecţioneze”, a spus Narcisa Lecuşanu. 
 

A înscris 302 goluri pentru Naţionala României

 
Născută la Bacău, pe 14 septembrie 1976, Narcisa Lecuşanu şi-a făcut debutul în handbal în anul 1988. Printre cele mai importante titluri obţinute se numără cel de campioană mondială de tineret cu naţionala României (1995), vicecampioană mondială cu România la Sankt Petersburg (2005), câştigătoare a Cupei Cupelor EHF cu formaţia Oltchim Râmnicu Vâlcea (2007) şi finalistă a Ligii Campionilor cu Oltchim (2010). A reuşit să înscrie 129 de goluri pentru Oltchim, în Liga Campionilor, în 40 de partide, şi 302 goluri pentru Naţionala României, în 116 partide. S-a retras în 2010, la 34 de ani, din cauza unei accidentări la genunchi. În 2016 a fost aleasă membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Internaţionale de Handbal (IHF). A fost şi secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.
 

La diferenţă de un vot!

 
În 2018, a candidat la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Handbal, alegerile fiind câştigate de Alexandru Dedu, la diferenţă de un vot (100-99)! Întrebată dacă va candida din nou la şefia FRH, Narcisa Lecuşanu a spus: „Deocamdată, nu m-am gândit. Cumva, am rămas cu un gust amar, dar parcă şi cu o obligaţie faţă de cele 99 de voturi primite, care mi-au arătat încredere şi au crezut că e momentul schimbării, la acea vreme”.
 
„Mi-au plăcut foarte mult hârtiile”
 
Fosta sportivă a menţionat însă care e cel mai mare vis al ei în cariera profesională: „Îmi doresc din tot sufletul să ajung preşedintele Federaţiei Internaţionale de Handbal”. Narcisa mărturiseşte că şi-a dorit foarre mult să ajungă în administraţia sportivă, nevăzându-se niciodată antrenând senioare. „Mi-au plăcut foarte mult hârtiile, ce trebuie să fac de la A la Z. Medaliile din teren nu au valoare în birou”, a menţionat campioana.
 

„Am crescut cu valori”

 
Făcând o paralelă, un arc peste timp, între fetiţa Narcisa, care abia începuse handbalul, şi femeia de 44 de ani de acum, mamă a doi copii, campioana vede în continuare în ea „un om frumos, modest, care iubeşte foarte mult oamenii”. „Întotdeauna am crescut cu valori, pe care mi le-au transmis părinţii mei, familia, respectul, a fi bun, frica de Dumnezeu şamd. Niciodată nu am vrut să-mi dispară. Pentru mine, au fost cumva câştiguri, în întâlnirile internaţionale, acolo unde am jucat a fost minunat şi am observat că au fost şi apreciate. Cred că Narcisa de când era copil şi cea de astăzi e în continuare un om frumos, modest, care iubeşte foarte mult oamenii”, a precizat Narcisa Lecuşanu.
 

Era o luptă titanică pentru medalii

 
Caravana naţională pentru lansarea volumului memorialistic "Povestea vieţii mele" s-a lansat la Constanţa, un oraş care-i trezeşte Narcisei multe amintiri frumoase.  „Plec de la competiţia internă, acele turnee finale de la junioare II, junioare I. Era o bătaie titanică pentru medalii între câteva cluburi. Mai târziu, domnul profesor Dumitru Muşi mi-a fost profesor la echipa naţională de junioare, iar apoi şi la senioare, unde, în 2005, am cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial. Nu-l uit nici pe domnul antrenor Lucian Râşniţă. Apoi, colegele şi prietenele. Ionela Gâlcă, care mi-e prietenă şi cu care am făcut un cuplu minunat şi mă bucur tare mult că am reuşit. Şi multe alte sportive din Constanţa care mi-au rămas prietene: Luminiţa Buhneci, Lisi Roşu şi nu în ultimul rând Nuţi Frîncu, cea care e un motor al handbalului românesc”, a precizat Narcisa Lecuşanu.
 

Cel mai greu moment al carierei

 
Aceasta a vorbit şi despre cel mai dificil moment al carierei sale de handbalistă: momentul plecării de la echipa Ştiinţa Bacău. „Voiam să joc în străinătate, în Germania, dar întâi am evoluat în Macedonia. La Bacău, nu îmi mai făcea plăcere jocul. Eram marcată om la om de la centrul terenului şi nici nu atingeam mingea. De aceea, mi-am dorit o nouă provocare, în străinătate. Nu a fost însă o plecare uşoară, a fost ceva tam-tam”, a menţionat Narcisa.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanţa
   
Citeşte şi:
 
Fosta mare handbalistă Narcisa Lecuşanu şi-a lansat la Constanţa cartea „Povestea vieţii mele”

Startul caravanei naţionale de lansare a cărţii „Povestea vieții mele”, scrisă de fosta handbalistă Narcisa Lecuşanu, se dă la Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii