Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:01 07 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Fotbalista Laura Rus „Sunt fericită că am rămas la Farul și în acest an. Îmi doresc să ies din nou campioană“ (GALERIE FOTO)

ro

14 Oct, 2024 17:00 931 Marime text
Laura Rus. Sursa foto: Farul Constanța
 
  • Cu șapte victorii și un egal în opt meciuri jucate, golaveraj 34-3, campioana are două puncte avans în fruntea ierarhiei față de a doua clasată.
 
Echipa feminină de fotbal Farul Constannța, campioana în exercițiu a României, are un parcurs de regularitate în cursa pentru apărarea trofeului. După opt etape scurse din sezonul regular al Superligii 2024/2025, jucătoarele de pe litoral ocupă primul loc în clasament, în ultimul meci învingând pentru a doua oră până acum în acest sezon Universitatea Cluj, vicecampioana.
 
Cele două formații s-au întâlnit la Ovidiu, în prima etapă din returul sezonului regular, iar Farul s-a impus cu 2-1, după ce câștigase (scor 2-0) și partida din tur, din runda inaugurală. Cu șapte victorii și un egal în opt meciuri jucate, golaveraj 34-3, campioana are două puncte avans în fruntea ierarhiei față de a doua clasată, Csikszereda Miercurea Ciuc. Clasamentul arată astfel: 1. Farul Constanța - 22p, 2. Csikszereda Miercurea Ciuc - 20p, 3. Universitatea Cluj - 16p, 4. Gloria 2018 Bistrița - Năsăud - 15p, 5. Olimpia Gherla - 10p, 6. Vasas Femina - 7p, 7. FC Hermannstadt - 1p, 8. Unirea Alba Iulia - 1p.  
 
„Obiectiv atins: am și jucat bine, am și câștigat“
 
„Am trăit intens meciul, pentru că a durat ceva până am dat primul gol, dar a fost un obiectiv atins: am și jucat bine, am și câștigat. Le-am spus fetelor că trebuie să continuăm în același stil, cu același joc, și ofensiv, și defensiv, că, până la urmă, golul va veni și așa a și fost. Fiecare punct e foarte important, mai ales o victorie acasă. Le felicit pe fete. Doamne ajută că continuăm la fel. Mai avem un meci în deplasare la Vasas, după care va fi pauză competițională și vom pune la puncte toate lucrurile mai puțin bune din jocul nostru“, a declarat la Farul TV Raluca Simes, antrenoarea Farului.
 
Cea mai bună apărare, al doilea atac
 
Campioana României are cea mai bună apărare (la egalitate cu Csikszereda, 3 goluri primite) și al doilea atac din campionat, după formația din Miercurea Ciuc (34 de goluri față de 46), dar Csikszereda a plusat la acest capitol după ce s-a impus în runda trecută cu un scor fluviu, 15-0 acasă cu FC Hermannstadt. 
 
„Am luptat și am câștigat“

 
Primul gol al Farului din victoria cu Universiattea Cluj a fost marcat, în minutul 70, de Olga Iordăchiuși, căpitanul de echipă. „Le mulțumim fanilor, care au fost iar alături de noi. Suntem fericite că am câștigat și sperăm să o ținem tot așa. N-a fost un meci ușor, și terenul a fost mai greoi, dar am luptat și important e că am cucerit cele trei puncte. Sunt fericită că am înscris și mi-am ajutat echipa“, a precizat Olga Iordăchiuși. 
 
„Intrăm pe teren cu capul sus, ca niște campioane“
 
Satisfacția pentru acest succes nu și-a ascuns-o nici atacantul central al Farului, Laura Rus, golgeter în sezonul trecut (la egalite cu alte două jucătoare) și desemnată cea mai bună fotbalistă din stagiunea 2023/2024.
 
„Pentru astfel de meciuri ne antrenăm, având în vedere că anul acesta campionatul nu e la fel de puternic precum precedentul, care a fost cel mai tare din ultimii 20 de ani. Mă bucur că am învins din nou fosta campioană. Acum suntem noi campioana și demonstrăm asta în fiecare meci. Îmi doresc să avem victorii pe linie și în continuare. Acum nu am marcat, dar mă bucur că am fost pe teren și am contribuit la această victorie, care e a tuturor din echipă și a staff-ului. Sunt fericită că am rămas la Farul și în acest an și îmi doresc să ies din nou campioană. Trebuie să tratăm fiecare meci cu seriozitate, chiar dacă unele sunt puțin mai ușoare decât cele cu care suntem obișnuite. Intrăm pe teren cu capul sus, ca niște campioane, pentru că suntem campioane, la urma urmei“, a menționat Laura Rus. 
 

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
În derby-ul etapei, campioana Farul Constanța a învins din nou vicecampioana. Fetele de pe litoral, pe primul loc în Superligă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii