Aihan Omer, antrenorul coordonator al Academiei HC Dobrogea Sud Constanța „Vrem să creștem jucători de valoare“
Aihan Omer, antrenorul coordonator al Academiei HC Dobrogea Sud Constanța: „Vrem să creștem jucători de valoare“
01 Jul, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
5599
Marime text
- Aihan Omer a împlinit recent 60 de ani.
- Reputatul tehnician are planuri mari cu Academia HC Dobrogea Sud.
- Cu Omer pe banca tehnică, HCM Constanța a realizat o victorie istorică cu Barcelona.
Reputatul antrenor constănțean de handbal Aihan Omer (60 de ani) coordonează la HC Dobrogea Sud activitatea academiei de copii și juniori, postură din care urmărește dezvoltarea în continuare a structurii sportive și creșterea a cât mai multor jucători de valoare.
„La începutul anului, ne gândeam la rezultate la nivel național cu juniorii noștri, dar a venit pandemia și ne-a dat puțin înapoi. Vrem să revenim cât mai repede la antrenamente și să ne continuăm treaba. Să facem din academia noastră o academie căutată, să-și dorească să vină la noi copii din toată țara. Avem condiții bune, antrenori buni, un club profesionist, ar trebui, încet-încet, să atragem cât mai mulți copii și juniori și să creștem jucători de valoare. Acesta este obiectivul nostru“, a declarat Aihan Omer, citat de site-ul oficial al clubului.
„Mă bucur că nu am trecut degeaba prin handbal“
Omer, care este și selecționerul echipei de seniori a României la handbal pe plajă, a împlinit vârsta de 60 de ani zilele trecute, are o carieră și o viață împlinită. „Mă bucur că nu am trecut degeaba prin handbal. Mă bucur că nu am avut mari probleme de sănătate. Familia este bine. Am o fată și un băiat, iar de acum aștept nepoți!“, a mai spus antrenorul, conform sursei citate, care a subliniat realizările din handbal ale lui Aihan Omer.
Calificare după o lungă așteptare
„Se poate mândri cu o carieră de excepție, fiind, indiscutabil, unul dintre cei mai valoroși antrenori din istoria handbalului românesc. Aihan Omer are în palmares numeroase trofee, titluri, cupe și supercupe naționale cu Minaur Baia Mare, Fibrex Piatra Neamț și HCM Constanța, trei Challenge Cup cu UCM Reșița, zeci de participări în Liga Campionilor, cu o victorie istorică în fața Barcelonei la Constanța, numeroase prezențe în Cupa Cupelor și Cupa EHF. Aihan Omer a făcut parte din staff-urile reprezentativelor de tineret și seniori ale României ani de-a rândul. După o lungă așteptare, a reușit o calificare și o participare la Campionatul Mondial din Croația, în 2009, cu echipa națională de seniori a României. Sunt doar câteva dintre bornele unei cariere de pus în ramă“, se menționează pe site-ul clubului.
Sursa foto: HC Dobrogea Sud
Citește și:
Constanța Astăzi e ziua de naștere a antrenorului Aihan Omer. Reputatul tehnician a ajuns la 60 de ani
Aihan Omer, coordonatorul Academiei HCDS „Obiectivul nostru principal este să pregătim jucători pentru prima echipă“ (galerie foto)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii