Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:30 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tehnologii noi pentru controlul unei case inteligente Expoziţia Electrică Demonstrativă organizată de Euro Vial Lighting şi-a deschis porţile (galerie foto)

ro

30 May, 2014 00:00 2972 Marime text
Încălzire electrică prin pardoseală, sisteme de tablouri electrice, becuri, întrerupătoare, prize - toate acestea, dar şi multe atele pot fi găsite la Expoziţia Electrică Demonstrativă (EED), organizata de Euro Vial Lighting şi deschisă publicului de ieri, 29 mai. Mai mult, aici pot fi vizionate cele mai noi soluţii de iluminat sau de ambianţă, ultimele game de produse, dar sunt puse la dispoziţie şi detalii privind eficienţa energetică.
 
Timp de trei zile, în perioada 29-31 mai, oamenii de afaceri, constructorii, electricienii şi toţi constănţenii interesaţi sunt aşteptaţi la cea de-a cincea ediţie a Expoziţiei Electrice Demonstrative (EED). La standurile expozanţilor, vizitatorii pot obţine informaţii cu privire la produsele şi gamele de iluminat, putând participa, totodată, la prezentările tehnice aplicative. Evenimentul este dedicat atât partenerilor consacraţi ai firmei, cât şi utilizatorilor casnici care vor să afle ultimele noutăţi în domeniul iluminatului. „Prin Expoziţia Electrică Demonstrativă dorim să creştem tot mai mult. Avem mai multe noutăţi şi mai mulţi expozanţi decât în anii trecuţi şi observăm un interes foarte mare pentru produsele expuse. Vrem ca ultima săptămână a lunii mai să devină tradiţională pentru acest eveniment. Un concept foarte important pentru această ediţie, dedicat publicului larg, este casa inteligentă. De asemenea, vor fi prezentate noutăţile din domeniu, Euro Vial Lighting venind cu soluţii de economisire a energiei electrice, prin trecerea la surse eficiente din punct de vedere energetic, menite a proteja instalaţia de supratensiune“, a declarat Virgil Lixandru, directorul general al Euro Vial Lighting.
Anul acesta, la eveniment participă 23 de expozanţi, vizitatorii având ocazia să discute cu aceştia, pentru a găsi împreună soluţia potrivită în ceea ce priveşte domeniul electric. „La ediţia de anul trecut, am avut 800 de vizitatori. Anul acesta, estimăm că peste o mie de constănţeni ne vor trece pragul“, a mai spus Virgil Lixandru. Un mesaj foarte important pe care organizatorii vor să îl transmită în cadrul acestei ediţii este educarea utilizatorului final în sensul adoptării unei atitudini de consum verde, eficiente. Clienţii tradiţionali sau noi, beneficiarii finali, dar şi cei care vor să-şi renoveze locuinţa ori să-şi construiască o casă vor găsi exact ce le trebuie în cadrul expoziţiei organizate de Euro Vial Lighting. În plus, în perioada evenimentului, poate fi vizitat şi Kids Showroom, locul unde vor fi expuse corpuri de iluminat pentru camerele de copii. Pe parcursul expoziţiei, vor avea loc prezentări şi cursuri practice, dar şi teoretice, însoţite de demonstraţii. De asemenea, vizitatorii vor putea participa şi la concursuri cu premii.
 
Eşti pasionat de tot ceea ce ţine de domeniul electric? Te interesează toate produsele electrice de ultimă generaţie care ţi-ar putea uşura viaţa? Noua tehnologie din domeniu te fascinează şi vrei să afli mai multe despre ea? Vino la Expoziţia Electrică Demonstrativă (EED)! Expoziţia este deschisă la sediul firmei organizatoare - strada Nicolae Filimon nr. 23 şi poate fi vizitată azi şi mâine, 30 şi 31 mai, între orele 10.00 şi 17.00. Intrarea este liberă.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii