Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:45 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Saturn, statiunea cu hotel de cinci stele si fum de hamsie prajita (galerie foto)

ro

02 Jul, 2009 02:31 14943 Marime text
plaja_diana.jpgSaturnul, staţiunea tuturor turiştilor, este un amalgam pestriţ de Occident şi Balcani. Occident - singurul hotel de cinci stele din sudul litoralului, cele două aqua-park-uri („Cleopatra" şi „Balada"), iar Balcani - la tot pasul: hamsii prăjite şi fum de mici, gogoşi pentru toată lumea, bazaruri mici, înghesuite, marfă adusă la orice oră din zi şi din noapte, claxoane, şoferi nervoşi...

Staţiunea a început să fie preferată din ce în ce mai mult de către tinerii cu familii. Cel puţin aşa afirmă directorul unuia dintre cele mai mari societăţi turistice din zonă, THR „Marea Neagră", ce deţine aproape în întregime unităţile din Saturn. „Sunt, în continuare, foarte mulţi turişti care vin la noi special pentru tratatamentul balnear, în baza ultramodernă de la Hotel „Hora". De altfel, ei sunt şi cei ce ne motivează să menţinem baza deschisă şi pe perioada sezonului rece. În schimb, în ultimii trei - patru ani, am constatat că o pondere foarte mare a clienţilor din Saturn o constituie turiştii cu familii aflate la început de drum, cu unul sau doi copii", afirmă Linica Stan, directorul general al THR „Marea Neagră".

În Saturn, totul este de vânzare. Se vând, de-a valma, diferite soiuri de peşte prăjit, gogoşi „inel" sau cu forme din cele mai ciudate, pui la rotisor, porumb fiert sau copt, pizza la felie... asta pe lângă zecile de terase în regim „împinge tava", care sunt şi anul acesta atracţia turiştilor cu buzunarul de criză. Lângă fiecare terasă, aşa cum îi stă bine românului, se află şi buticurile cu „suveniruri". Ba ai şi un bazar special, în inima Saturnului, unde poţi să îţi cumperi orice, de la costumul de baie şi ochelarii de soare „Dhior", rochii şi papuci de plajă, loţiuni şi prosoape până la casete cu Guţă şi Salam. În urmă cu zece ani, puteai cumpăra, de pe la tarabele volante sau chiar direct de pe trotuar, specialităţile localnicilor: corăbioare din nisip şi scoici, medalioane şi coliere în melci din Marea Neagră, casete din nisip etc. Acum, melcul thailandez şi scoica taiwaneză sunt singurele care ispitesc turistul. Chiar dacă cele mai multe sunt... din plastic.

plaja_adras.jpgPlaje moderne şi plaje „populare"

Saturnul are cam patru porţiuni de plajă distincte, fiind staţiunea cu cea mai mare întindere de nisip de prin sudul litoralului. Două dintre acestea sunt concesionate pe termen îndelungat şi au aceiaşi administratori de ani de zile. Plaja „Diana", aflată la unul dintre capetele staţiunii, către Mangalia, rămâne şi anul acesta una dintre cele mai bine amenajate. Aici ai parte de şezlong şi umbrelă (20 de lei/zi două şezlonguri şi o umbrelă), apă curăţică, loc de joacă pentru copii, punct de salvamar şi de prim ajutor. Nici nisipul nu e de lepădat, dacă ţinem cont că la Saturn calitatea acestuia e, în general, destul de proastă.

În cazul plajei ADRAS, aflată în centrul staţiunii, putem vorbi de şezlonguri, umbrele, beach-bar-uri, muzică bună şi apă curată (zona e una dintre cele care, în general, nu sunt atinse de alge). În schimb, nisipul este format dintr-un amalgam de scoici sparte. Porţiunea de la ADRAS şi până la Venus este pentru cei ce nu doresc decât să facă plajă în linişte, fără muzică, fără şezlong sau umbrelă. Este, am putea spune, în bunul spirit al ministrului Turismului, o plajă „populară"...

hotel_5_stele_eco.jpgPreţuri la cazare

Dacă zornăitul „cheilor" de pe marginea drumului nu vă ispitesc şi nu vreţi să vă cazaţi la particulari, în Saturn aveţi poate cea mai largă paletă de oferte, de la două stele şi până la cinci stele.

La Hotel „Atena", de două stele, vă puteţi caza cu 66 lei/persoană, la Hotel „Hora" de trei stele, o cameră dublă este 96 de lei şi un apartament - 144 lei, în timp ce, la patru stele, la Hotel „Cleopatra", dubla este 110 lei. În staţiune există şi primul hotel ecologic din România, „Saturn", în regim „all inclusive", unde, pe lângă cazare (dubla de lux - 250 de lei, single - 390 de lei şi apartamentul de lux - 460 de lei), beneficiaţi de terapii SPA în capsula Neo Qi, de hammam, saună uscată finlandeză, piscină ultramodernă şi mese din produse exclusiv „eco".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii