S-au confirmat inca trei cazuri de gripa noua
S-au confirmat inca trei cazuri de gripa noua 887
							
							
								
								
								Marime text
				                   
				                   
				                
							
							 887
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						Potrivit coordonatorului-şef al Serviciului Supraveghere - Control Boli Transmisibile, dr. Mihaela Dinisov, ieri au fost confirmaţi, de către specialiştii Institutului Cantacuzino, trei adulţi. Doi dintre aceştia prezintă şi factori de risc asociaţi - obezitate şi afecţiune renală cronică. Cel de-al treilea caz este contact cu un alt bolnav confirmat săptămâna aceasta. „Pacienţii se află sub tratament, cu evoluţie bună", au precizat reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Constanţa.
În ultimele 24 de ore, s-au confirmat în toată ţara, 92 cazuri de gripă cu virus A/H1N1. Totalul, până în acest moment, este de 5.071.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
 Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

 
															 
														 
										_thumb2.jpg) 
										 
										 
										 
										 
										 
										 
										 
										 
										 
										 
										 
										 
										 
												 
												 
												 
												 
												 
												 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
						 
					