Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:33 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Politistul cu masina tunata, in stare grava la spital

ro

02 Apr, 2009 03:00 12610 Marime text
politist.jpgFlorin Meliu, de 26 de ani, agent la Serviciul de Poliţie Rutieră Constanţa, se zbate între viaţă şi moarte în Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Tânărul, care a fost implicat, marţi, într-un accident de circulaţie, a fost transportat în stare critică de un echipaj SMURD, iar medicii sunt extrem de rezervaţi în ceea ce priveşte şansele sale de supravieţuire. Agentul Florin Meliu este ţinut în viaţă doar de aparate, după ce a pierdut controlul maşinii, a ajuns pe contrasens şi a intrat într-un TIR care mergea regulamentar. Martorii spun că omul legii circula cu viteză foarte mare pe bulevardul Aurel Vlaicu, în zona Metro 1, când brusc, din cauze necunoscute, a pierdut controlul asupra automobilului. Înainte ca personalul de la SMURD să ajungă la faţa locului, un tânăr i-a acordat acestuia primul ajutor. Poliţiştii de la circulaţie, colegi cu victima, şi un procuror au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele tragediei. Florin Meliu este tânărul poliţist de la Rutieră, care, împreună cu colegul său, Cristian Rusescu, a strâns bani şi a tunat maşina de serviciu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Maria 05 Apr, 2009 23:29 Pacat de el ! :(
  • dani 03 Apr, 2009 23:09 dak ii placeau masinile tunate....ce avea impotriva cu alti pasionati de masini????? avea niste amenzi in el de te lasa MASCAAA......
  • :(:(:(:( 03 Apr, 2009 17:30 In loc sa scrieti ca a strans bani sa tuneze masina.....puteati sa specifica-ti faptul ca a lasat in urma o tanara sotie de numai 22 de ani care sufera enorm.....