Persoanele in coma alcoolica vor plati tratamentul medical
Persoanele in coma alcoolica vor plati tratamentul medical
2509
Marime text
Cei care ajung
la spital în comă alcoolică îşi
vor plăti singuri tratamentul medical. Ieri, senatorii din Comisia
juridică au
dat aviz favorabil unui proiect de lege care stipulează acest lucru.
Ideea îi
aparţine unui deputat, medic la Spitalul de Urgenţe Iaşi, care spune că
într-un
singur spital sunt trataţi 1.000 de pacienţi care au băut peste măsură,
iar
tratamentul acestora este decontat de Casele de Asigurări de Sănătate.
Potrivit
proiectului, pe lângă amenda pe care o pot încasa de la autorităţi, cei
care
consumă băuturi alcoolice până ajung la urgenţă ar putea plăti de
asemenea
tratamentul medical şi patul din spital. Propunerea a primit aviz
favorabil de
la Comisia juridică din Senat şi urmează să intre în dezbaterea
plenului.
Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, doctorul Dan Căpăţână, a precizat că îmbrăţişează această propunere legislativă şi că o va aplica de îndată ce va primi acordul Ministerului Sănătăţii. „Medicii de la ambulatoriul de specialitate se confruntă cu un număr mare de persoane care ajung în comă alcoolică şi nu mi se pare normal ca tratamentul ce le este administrat să fie decontat de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Constanţa". Pentru un astfel de pacient, spitalul cheltuieşte aproximativ 600 lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


