Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:22 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parintii, responsabilizati cu sanctiuni financiare

ro

12 Apr, 2007 00:00 1209 Marime text
1176313355.jpg

Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti a propus ca persoanele care nu se prezinta la sedintele copiilor sa fie amendate cu sume de pana la doua mii de lei noi

Numeroasele cazuri petrecute in ultima perioada in scolile romanesti, in care elevii au avut un comportament agresiv, au determinat autoritatile din educatie sa ia tot felul de masuri. De la prevederile ministrului Educatiei privind cresterea sigurantei in scoli si pana la organizarea a tot felul de comisii de combatere a violentei la nivelul inspectoratelor scolare, factorii cu responsabilitati in domeniu incearca sa tina situatia sub control. Se pare insa ca, in lipsa implicarii parintilor, aceste reglementari nu prea ii impresioneaza pe tineri. Specialistii au constatat ca, cele mai multe acte de indisciplina le comit copiii scapati de sub control. Mai exact, este vorba de cei ai caror parinti sunt plecati la munca in strainatate sau au joburi foarte solicitante. In replica, psihologii afirma ca rolul parintelui in formarea personalitatii unui tanar este foarte important. Asa ca, mai nou, Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti a propus ca aceia care isi ignora odraslele sa fie sanctionati. Altfel spus, un fel de dragoste cu sila. Ca urmare, cei care neglijeaza scoala odraslelor s-ar putea alege cu amenzi consistente. Chiar daca suna ciudat, si parintii care nu vin la scoala vor avea de tras, la fel ca si elevii chiulangii. FNAP propune ca persoanele care nu se prezinta la sedintele copiilor lor sa fie amendati cu sume de pana la doua mii de lei noi. Este prima masura serioasa de sanctionare a parintilor. "Trebuie facut ceva, pentru ca parintii sa se implice in viata scolara a tanarului. Unele persoane inteleg gresit acest lucru si cred ca, daca ofera bani, si-au ajutat copilul", a afirmat Adrian Topor, presedintele Consiliului Consultativ al Parintilor. Actualul proiect de lege a invatamantului preuniversitar cuprinde doar o singura sanctiune aplicabila parintilor, insa numai in cazul in care copilul are prea multe absente nemotivate. Daca propunerea FNAP va fi aprobata de toate asociatiile de parinti, amenda ar urma sa le fie aplicata la doua absente de la sedinte. Desi este o masura menita sa ii responsabilizeze, parintii nu sunt foarte incantati la gandul de a fi obligati sa se prezinte la fiecare sedinta, si mai ales de ideea de a plati pentru chiuluri. Scuza invocata de ei pentru neacceptarea propunerii este legata de programul mult prea incarcat de la serviciu, care nu le permite sa vina des la scoala. Ministerul Educatiei va lua in calcul propunerea FNAP, fiind posibil chiar sa o introduca in proiectul de lege.

Scris de: {autor}Gratiela TULCEANU{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii