Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucrătorii din unitățile de producție a energiei electrice și termice vor ieși la pensie cu 13 ani mai repede (document)

ro

19 Jul, 2021 00:00 2912 Marime text
  • A fost promulgată modificarea la Legea pensiilor pentru pensionarea anticipată a unei noi categorii de lucrători
  • Este vorba de activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui
 
Prin legea promulgată vineri, se introduce în Legea pensiilor o nouă categorie de persoane care vor ieși mai devreme la pensie, prin condițiile special de muncă. Legea ar trebui să intre în vigoare în luna august 2021.
 
Proiectul de lege pentru completarea alin.(1) al art.30 şi pentru modificarea art.56 din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost promulgat și va intra în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, deci în a doua parte a lunii august.
 
Legea adaugă o nouă categorie la lista locurilor de muncă în condiții speciale: „i) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct și nemijlocit în utilizarea procedeelor și utilajelor specifice producției energiei electrice și extracției cărbunelui.”
 
Pentru cei care au lucrat în condițiile de mai sus, reducerea vârstei standard de pensionare va fi de 13 ani, potrivit viitoarei legi, iar stagiul complet de cotizare va fi de 25 de ani pentru cei care au realizat cel puțin 30 de ani în locurile de muncă respective. 
 
Așadar oamenii care lucrează în acest domeniu vor putea să se pensioneze pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, la un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani realizat în aceste activități, mai prevede viitoarea lege. 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii