Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:47 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Gaură de milioane de lei în bugetul statului Cât pierde CNADNR din anularea tarifului de trecere a podului Feteşti - Cernavodă

ro

20 Jul, 2013 00:00 2344 Marime text
Începând cu 27 iunie şi până pe 31 august, tarifele de trecere a podului peste Dunăre la Feteşti - Cernavodă se sistează în intervalul vineri, ora 06.00 - duminică, ora 24.00, potrivit unui ordin emis de Dan Şova, ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura de interes naţional şi Investiţii străine. O decizie asemănătoare a fost luată în luna august anul trecut de fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, numai că gratuitatea era instituită vinerea pe sensul de mers spre litoral şi duminica spre Bucureşti. Scutirea de taxă vine în sprijinul turiştilor care se îndreaptă sau se întorc de la litoral şi sunt siliţi în prezent să stea la coadă la staţia de taxare de la Feteşti.

Dar ce sume va pierde Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România după aplicarea deciziei de sistare a tarifelor? Ce sume se încasează în mod obişnuit din taxa de pod de la Feteşti pe parcursul unui week-end de vară? Întrebările au fost adresat directorului CNADNR, Mircea Pop, care a precizat că nu ne poate pune la dispoziţie valoarea încasărilor normale pentru un week-end de vară. „În anul 2011, în perioada estivală s-a luat măsura diminuării tarifului de trecere pentru utilizarea podului pentru autoturisme, iar în anul 2012 s-a luat măsura exceptării de la plata tarifului de trecere pentru utilizarea podului pentru toate vehiculele, în zilele de vineri, de la ora 00.00 - 24.00, pe sensul dinspre  Bucureşti spre Constanţa, şi în zilele de duminică, de la ora 00.00 - 24.00, pe sensul dinspre Constanţa spre Bucureşti”, a declarat directorul Mircea Pop. Cât priveşte sumele pe care le va pierde CNADNR după aplicarea deciziei de suspendare a tarifele de trecere a podului peste Dunăre la Feteşti - Cernavodă în intervalul vineri, ora 06.00 - duminică, ora 24.00, până pe 31 august, oficialul de la CNADNR a precizat următoarele: „Luând în calcul valoarea încasărilor în perioada 21 - 24 iunie 2013, valoarea estimată ca pierdere pentru întreaga perioadă estivală 2013 este de aproximativ 15.000.000 de lei”.  O soluţie pentru a scăpa de cozile de maşini care se formează la staţia de taxare de la Feteşti ar fi organizarea şi suplimentarea cabinelor de taxare. „Având în vedere că Agenţia de Încasare Feteşti a fost dimensionată de configuraţia locului, nu există posibilitatea suplimentării cabinelor de taxare. Măsurile de natura organizatorică sunt cele care se iau uzual în funcţie de densitatea traficului pe fluxurile de circulaţie, respectiv suplimentarea benzilor de circulaţie care au un aflux mare de vehicule prin inversarea sensurilor de circulaţie în sesiunea de taxare”, mai spune directorul CNADNR Mircea Pop.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii