Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:01 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Elan Schwartzenberg, trimis în judecată de către DNA. S-a stabilit un nou termen în dosar

ro

19 May, 2018 00:00 1660 Marime text
Judecătorii din Tribunalul Bucureşti au stabilit un nou termen în dosarul în care omul de afaceri Emilian Schwartzenberg (cu dublă cetățenie, domiciliat în Israel) a fost deferit justiţiei de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. Emilian Schwartzenberg este arestat în lipsă, iar în prezenta cauză este bănuit de complicitate la dare de mită.
 
Noul termen al cauzei - care se află în faza camerei preliminare - a fost stabilit pentru data de 31 mai.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societății Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanța de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures SRL să câștige, în condiții avantajoase, o licitație având ca obiect contractul de construire a Campusului social «Henri Coandă» în valoare de 40.964.030 lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanța“.
 
„Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societății offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi“, potrivit DNA.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii