Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:42 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cu cât s-au scumpit apartamentele în Constanţa

ro

07 Aug, 2013 00:00 1651 Marime text
Conform Indicelui Imobiliare.ro calculat pentru apartamentele noi şi vechi disponibile spre vânzare, în luna iulie, unităţile locative s-au ieftinit cu până la un maxim de 5%, înregistrat la Iaşi. Tendinţa este valabilă pentru toate oraşele mari din ţară, cu excepţia Constanţei.. La nivel naţional, apartamentele s-au ieftinit cu 2,1% în luna iulie, de la 934 euro/mp util, la 914 euro/mp util. Mai mult, în ultimele 12 luni, preţurile apartamentelor din România au înregistrat un declin de 6,3%.
 
În Constanţa, evoluţia pozitivă a preţurilor remarcată în prima jumătate a anului a continuat să se manifeste şi în luna iulie, apartamentele scoase la vânzare scumpindu-se cu două procente în ultimele treizeci de zile. Majorarea este vizibilă atât pe segmentul nou, unde vorbim de o creştere de 1,5% (de la 882 euro/mp la 895 euro/mp), cât şi pe segmentul apartamentelor vechi, unde preţul mediu cerut la finalul lunii iulie a fost de 869 euro/mp util. Cel mai mult s-au scumpit apartamentele vechi cu trei camere, cu 2,3%, ajungând la un preţ mediu de 862 euro/mp util. Apartamentele vechi cu două camere s-au scumpit cu 1,3% în acelaşi interval, până la valoarea de 870 euro/mp util. Totodată, garsonierele îşi menţin preţul în jurul valorii de 900 euro/mp util, în ciuda unei ieftiniri de peste 3% în ultimele treizeci de zile.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii