Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au discutat sâmbătă cei ce conduc Arhiepiscopia Tomisului (galerie foto)

ro

30 Jan, 2012 00:00 2537 Marime text
cap_8.jpgÎn cadrul Adunării Eparhiale anuale a Arhiepiscopiei Tomisului s-a făcut bilanţul activităţilor desfăşurate în anul 2011. La întrunire au fost propuse spre dezbatere şi proiectele pentru următorii doi ani

Membrii Adunării Eparhiale s-au întrunit sâmbătă, la ora 14.00, în şedinţă de lucru la sediul Arhiepiscopiei pentru a face bilanţul activităţilor economice, sociale, ecumenice, culturale, juridice şi administrative desfăşurate în anul 2011. Potrivit primarului din Medgidia, Marian Iordache, unul din rezultatele contabilizate a fost cel privind numărul bisericilor nou-construite la nivelul judeţului în anul ce tocmai s-a încheiat. „În Comisia de Cultură şi Patrimoniu s-a analizat situaţia din învăţământul preuniversitar şi universitar religios pe anul 2011. De asemenea, s-a discutat despre evenimentele culturale organizate anul trecut în judeţ cu implicarea Departamentului de Cultură şi Patrimoniu din cadrul Arhiepiscopiei Constanţa", a precizat primarul Marian Iordache, membru în cadrul comisiei. Potrivit edilului, raportul legat de activitatea culturală desfăşurată pe anul 2011 a fost supus votului plenului. Membrii Comisiei de Cultură nu au neglijat nici anul în curs, pentru care au înaintat o serie de propuneri privind derularea de noi activităţi. O temă importantă de discuţie a fost constituită de manifestările ce ar urma să aibă loc în anul jubiliar 2013, an în care se împlinesc 1.700 de ani de când ortodoxismul a devenit religie acceptată în lume prin semnarea de către Sfântul Constantin cel Mare a Edictului de la Mediolan (anul 313), care a avut ca urmare încetarea persecuţiilor pe motive religioase în Imperiul Roman. Potrivit primarului din Medgidia, şedinţa Comisiei de Cultură s-a finalizat la ora 17.00. Alături de şeful autorităţii locale au mai participat, în calitate de membri ai Adunării Eparhiale, şi Nicolae Păun, şef în cadrul Direcţiei de gestionare a Domeniului Public şi Privat din Medgidia, părintele protopop Petrică Ciobanu şi părintele paroh Gheorghe Zgura.

Peste 1.700 de copii au fost ajutaţi
adunare_eparhiala_2.jpg

Şeful autorităţii locale din Năvodari, Nicolae Matei, a fost şi el prezent la şedinţa Consiliului Eparhial. „În cadrul adunării s-a votat raportul Comisiei Juridice pe anul 2011", a precizat primarul Nicolae Matei. Şeful autorităţii locale a petrecut mai bine de patru ore în cadrul comisiei, părăsind şedinţa la ora 18.30. „A fost o întâlnire transparentă. Biserica rămâne una dintre cele mai serioase instituţii româneşti. În calitate de membru al Adunării Eparhiale, mă simt mai mult decât onorat. În cadrul Consiliului Eparhial se face o treabă bună şi mă onorează mult", a declarat primarul Nicolae Matei. La întrunire a participat şi edilul din Topalu, Gheorghe Murat, membru în Comisia Socială. Potrivit acestuia, în anul ce tocmai s-a finalizat au fost ajutaţi de biserică peste 1.700 de copii, dar şi 60 de bătrâni, cărora Arhiepiscopia le-a oferit adăpost şi le-a asigurat accesul la cantina socială. „Credinţa ortodoxă este singura care ne mai ţine uniţi", a apreciat primarul Gheorghe Murat. Menţionăm că Adunarea Eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale eparhiei. Aceasta se compune din reprezentanţii aleşi ai clerului şi ai credincioşilor, în proporţie de o treime clerici şi două treimi mireni, cu o viaţă morală şi religioasă demnă de un creştin, care au candidat cu binecuvântarea ierarhului locului.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii