Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:28 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cadrele didactice nu s-au inghesuit pentru a-si ocupa posturile

ro

29 Jul, 2006 00:00 773 Marime text
Conform datelor furnizate, printr-un comunicat, de inspectorul imagine al ISJ, Marinela Mrejeru, se pare ca doar 360 de candidati din cei 553 care obtinusera medii peste 7, avand, astfel, posibilitatea de a completa fisa de optiuni in vederea titularizarii s-au prezentat la sediul inspectoratului pentru a-si manifesta alegerea pentru unul dintre posturile din invatamantul preuniversitar declarate vacante. Conform aceluiasi raport, cele mai vizate posturi au fost cele de invatatori (87 de fise de optiuni), limba romana (58 de fise de optiuni), educatoare (43 de fise de optiuni) sau consiliere psihopedagogica (27 de fise de optiuni). La polul opus se afla specializarile fizica, arte vizuale, chimie si geografie cu mai putin de cinci fise de optiuni.Candidatilor care nu au participat la aceasta prima etapa de repartizare, dar care au obtinut cel putin nota 5 le mai sunt rezervate alte doua faze in urma carora pot ocupa un post, prima, incadrata in intervalul 3-9 august, in urma careia pot solicita detasare la cerere si o a doua, programata pentru 10-14 august, la finele careia pot obtine un post de suplinitor.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii