Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:46 14 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bani europeni pentru doua ferme piscicole din judetul Constanta

ro

18 Jun, 2010 03:21 5693 Marime text
Două din cele cinci contracte de finanţare europeană semnate la nivel naţional pentru activităţi de pescuit sunt din judeţul Constanţa. Mai exact, banii sunt accesaţi prin intermediul „Programului Operaţional de Pescuit", derulat de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Valoarea celor cinci contracte semnate pe întreaga ţară, de către MADR prin Direcţia Generală Pescuit - Autoritatea de Management pentru POP se ridică la suma de 7.195.597,89 euro, cu o valoare nerambursabilă de 4,7 milioane de euro.

Una dintre firmele constănţene care beneficiază de bani europeni este SC Brivas Fish SRL. Proprietarul societăţii este Vasile Briceag, care deţine o cherhana în staţiunea Olimp. Briceag este originar din Jurilovca, localitate renumită pentru pescuit, ceea ce înseamnă că patronul provine dintr-o comunitate cu tradiţie în acest domeniu. Proiectul depus spre finanţare de Brivas Fish se numeşte „Ajutor public pentru încetarea permanentă a activităţilor de pescuit pentru nava Dragon 1". Investiţia face parte din Axa prioritară 1 „Măsuri de adaptare a flotei de pescuit comunitare". Contactat telefonic, deţinătorul firmei ne-a confirmat faptul că va accesa fonduri europene pentru retragerea din activitate a acestei ambarcaţiuni. Valoarea finanţării pentru această investiţie se ridică la suma de 915.749,57 lei.

Cea de-a doua societate comercială cu profil piscicol care a pus mâna pe finanţare nerambursabilă este SC Complex Grup SRL. Unul dintre patronii firmei, Gheorghe Stan, ne-a explicat că banii vor fi folosiţi pentru refacerea faunei acvatice din ecosistemul Bălţii Bugeac. Stan a adăugat că pe luciul de apă pe care îl administrează firma sa există şi păsări care mănâncă din peştele ce populează balta. Din această cauză, a precizat el, a accesat aceste fonduri, pentru a repopula Balta Bugeac. Suma investită în proiectul numit „Acvacultură durabilă în situl Natura 2000" este de 1.208.950 lei. Banii au fost obţinuţi prin Axa prioritară 2 „Acvacultură, pescuit în apele interioare, procesare şi marketingul produselor obţinute din pescuit şi acvacultură".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii