Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:45 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apa cu cea mai mică salinitate de pe glob, dar cu cel mai gustos peşte De ce îngheaţă Marea Neagră

ro

01 Sep, 2012 02:58 35131 Marime text
02_marea_inghetata_1.jpgMarea Neagră este una dintre cele mai slab salinizate mări de pe glob, acesta fiind şi motivul pentru care, în iernile geroase, marea îngheaţă la mal.

Valorile de salinitate se încadrează între 10 - 22 la mie, faţă de 35 la mie cât are, de exemplu, Marea Mediterană.

Are peştele cel mai bun

Salinitatea se menţine scăzută din cauza volumului mare de apă dulce care este adus de Dunăre, Nistru, Nipru şi Bug. Apoi, precipitaţiile contribuie, la rândul lor, la o salinitate scăzută.

Specialiştii îi spun că e o mare salmastră. Acest lucru face ca peştele din Marea Neagră să aibă un gust mult mai bun decât cel dintr-o mare cu salinitate crescută, a cărei carne este mai uscată.

Imagini de poveste

marea_inghetata_2.jpgSalinitatea scăzută produce imagini de poveste. În unele ierni, când temperatura se menţine scăzută timp de mai multe zile, marea oferă un adevărat spectacol. Dacă vântul nu bate, se formează o banchiză. Gerul care îngheaţă valurile şi nisipul creează imagini artistice. Când e mare diferenţa dintre temperatura apei şi cea a atmosferei, ai impresia că marea fierbe: de la suprafaţa apei se ridică aburi.

Cum arăta marea în iarna lui 1929

Arhivele vremii vorbesc despre îngheţul din anul 1929 când „marea era îngheţată până la orizont". În 1942, marea a fost îngheţată pe o distanţă de 9 mile marine, iar în 1946 pe 15 mile marine.

Pe lângă spectacolul care ne încântă privirile, îngheţul mării, ca orice fenomen extrem, afectează flora şi fauna Mării Negre, explică Viorel Malciu, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa" din Constanţa.

Cum afectează vegetaţia

În momentul în care temperatura creşte, blocurile de gheaţă se fragmentează şi acţionează ca un concasor asupra fundului mării, afectând vegetaţia.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii