Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uups! Constantenii se revolta - I.P.S. Teodosie transforma scolile in hoteluri

ro

06 Aug, 2010 14:13 994 Marime text

Inceperea anului scolar 2010-2011 va debuta la Colegiul National „Mihai Eminescu” cu un lant uman format din elevi ai institutiei, parinti si profesori. Ei vor protesta fata de masurile intreprinse de conducerea Inspectoratului Scolar Judetean (I.S.J.), care a decis ca elevii Scolii nr. 2 din Constanta sa fie mutati, cu tot cu cadrele didactice, la „Mihai Eminescu”, urmand ca scoala generala amintita sa fie preluata de Arhiepiscopie.

Scandalul a fost publicat in presa locala in urma cu o saptamana. Reamintim ca manevra a fost realizata la dorinta lui I.P.S. Teodosie, care vrea cu orice chip sa puna mana pe Scoala nr. 2, pentru a o transforma in institutie de invatamant pentru viitorii popi, pe motiv ca ar fi mai aproape de sediul Arhiepiscopiei. „Ca si cum scoala generala e mai putin importanta fata de ce invata ei acolo. Teodosie ia modelul lui Mazare si vrea sa transforme totul in unitati pe care sa le coordoneze. In fata, se da sfant, iar in spatele barbii, ranjeste. Se crede in secolul trecut, cand legea era facuta de Biserica. Numai ca pe atunci era o autoritate, fiindca nu existau prea multe institutii de stat. Dar acum, ma si mir cum multi prosti fac ce fac si tot la mana Bisericii ajung. Nu ca ar fi ceva rau, dar in conditiile in care se stie cine este Teodosie si ce dosare are pe la D.N.A., inseamna ca este vorba despre interese majore, altfel nu se explica”, au declarat surse care au preferat sa isi pastreze anonimatul.

Intr-adevar, faptul ca mai-marii Arhiepiscopiei vor sa puna mana pe imobilele destinate invatamantului, nu este ceva nou, intrucat actiuni de acest gen au inceput inca din anul 2002, la mijloc fiind vorba si de implicarea Consiliului Judetean Constanta, care a dat unda verde. „Credeti ca primarul Radu Mazare si Nicusor Constantinescu degeaba s-au implicat si au reparat multe scoli? Credeti ca au facut-o pentru ca s-au gandit la copiii care invata in ele? Nicidecum. Au facut asta pentru ca, ulterior, sa poata face ce vor cu ele, si nimeni nu indrazneste sa sufle in fata lor, pentru ca sunt constructii reparate si imbunatatite de ei. Le-au pus termopane, le-au echipat cu calculatoare, iar acum cine sa sufle in fata lor? Inspectoratul Scolar Judetean? In niciun caz. Sunt cu totii mana in mana: Mazare, Constantinescu, Teodosie si cei de la I.S.J.”, au mai afirmat sursele.
“Teodosie face ce vrea el, poate chiar schimba destinatia scolilor”

Intr-adevar, potrivit acelorasi surse, in anul 2002 Consiliul Judetean Constanta a atribuit Arhiepiscopiei fosta cladire a Liceului Economic pentru persoane cu handicap (Centrul 17 Constanta), pentru a fi transformata/folosita de Seminarul Teologic, in cele din urma devenind camin. Practic, un liceu a fost transformat in hotel pentru cazarea teologilor, in timp ce elevii au fost inghesuiti in alte scoli, chiar daca nu existau sali libere pentru ei. Numai ca nu este singura cladire care a intrat in atentia „fetelor luminate”. Tentaculele lor s-au intins si asupra liceelor Pedagogic, Navrom si Tomis, iar cea mai noua s-a intins peste Scoala nr. 2, care face obiectul celui mai nou scandal.

„De cand a fost numit, Teodosie e cu ochii pe tot ce se poate lua, pentru a-si face el treburile. In Constanta nu exista clinici sau dispensare, cate biserici sunt. Trebuie sa faca rostul la toti cei care sar la cap si ii umfla buzunarele, poate nu mai are loc de cazare pentru ei si schimba destinatia unor cladiri, din scoli in hoteluri. Face cam ce vrea el, si mai este si ajutat de administratia publica. (…) Elevii sunt inghesuiti in scoli si licee neincapatoare pentru numarul mare de copii. El nu se gandeste la ei, ci la interesele lui si ale bisericii. In fond, ce este invatatura si cultura pe langa ce face el? Copiii sunt bagati toti la gramada, fara a se tine cont, in timp ce el se lafaie in palatul parohial, pe care tocmai l-a renovat”, afirma unii participanti la scandalul de la I.S.J. Constanta de saptamana trecuta.
Se ajunge, din nou, in instanta

Cu privire la aceasta transformare, din scoli in spatii de cazare pentru viitorii preoti, au fost intocmite dosare ce au luat drumul instantelor, care se judeca pe „contencios administrativ”, al caror obiect este suspendarea actelor administrative. Referitor la preluarea Scolii nr. 2 Constanta, Comitetul de parinti, impreuna cu juristii acestuia (fiind organizatie cu statut juridic recunoscut), au dat in judecata Inspectoratul Scolar Judetean, pe deoparte, iar pe de alta parte, pe Arhiepiscopia Tomisului, obiectul dosarelor fiind cel amintit anterior. De aceasta data, reprezentantii administratiei publice locale si-au spus cuvantul in defavoarea I.S.J. „De data asta, au spus ca vor da unda verde numai daca Scoala nr. 2 va fi preluata cu tot cu elevi si profesori. Deja au fost formulate cereri de trimitere in judecata”, a declarat un membru al Comitetului de parinti de la Colegiul National „Mihai Eminescu”.

www.uups.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii