Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanţa Zona de promenada, prioritatea primarului Matei pentru mandatul viitor

ro

13 Jul, 2011 12:04 1074 Marime text

De la inceputul anului, edilul asteapta decizia MDRT de declarare a orasului Navodari statiune turistica de interes national. Este firesc ca pentru un oras aflat pe malul marii prioritatea numarul unu sa fie turismul, iar primarul Nicolae Matei face eforturi dintre cele mai remarcabile sa dezvolte turismul din partea de nord a judetului. Chiar daca nu se poate lauda cu bani primiti de la Guvern pentru proiecte si nici ajutor suplimentar de la vreun minister, primarul spera ca Navodari sa fie declarat cat mai curand drept oras turistic de interes national si asta pentru ca, spune Matei, indeplineste toate conditiile necesare in acest sens explicand ca aici se poate face turism atat in cort, cat si in hoteluri de lux. „De curand a fost inaugurat complexul rezidential de 5 stele situat la intrarea in orasul Navodari, cea mai mare investitie de pe litoralul romanesc de la care ministrul Turismului a lipsit, motivat de inundatiile de la Cernavoda. La o investitie de 30 de milioane de euro - asa cum se intampla in tarile care fac turism - trebuia sa fie prezent si ministrul Turismului. Parerea mea este ca trebuia sa vina si primul ministru; asa se intampla in Austria, Turcia, tari care fac turism asa cum ne dorim si noi. Pentru investitori cred ca trebuie sa avem respect. Pentru cineva care investeste 30 de milioane de euro in turism, ca ministru al Turismului trebuie sa ai putin respect si sa-l bagi in seama", explica primarul Nicolae Matei.

Cu toate acestea, documentele privind declararea orasului Navodari drept statiune turistica se afla de la inceputul anului la MDRT. „Indeplinim toate conditiile si am si depus documentele necesare! Toate sunt la MDRT! Proiectul a mers cu frana pusa - sunt de la alt partid - dar proiectul este unul de interes national", spune Matei.

De asemenea, un alt proiect care inseamna foarte mult pentru dezvoltarea turismului se refera la amenajarea soselei de promenada din Navodari. In prezent, potrivit primarului, proiectul este doar la nivel de intentie, el urmand a fi pus in practica la inceputul mandatului viitor. „Proiectul realizarii zonei de promenada este unul realist, foarte important pentru noi. Zona de promenada se va intinde de la digul de sud, pe 5,9 km de plaja. Trebuie creat pe malul marii, sa fortam un pic intrarea in circuitul turistic a orasului Navodari. Este o investitie care s-ar cifra la suma de 7- 8 milioane de euro, pentru care nu exista bani in prezent si nu am reusit intabularea in domeniul public al orasului. Trebuie sa facem cateva exproprieri. Nu poti sa faci investitii in domeniul privat. Am avut intalniri cu proiectanti; mai avem cateva relocari de facut, dupa care facem demersuri pentru Studiul de Fezabilitate. In mandatul viitor ar putea fi prioritar acest proiect; am inceput cu ceva pietruiri acum si vom continua", completeaza primarul Nicolae Matei.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii