Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:26 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Observator de Constanta 5 diguri inaltate, 5 localitati inundate

ro

12 Jul, 2010 01:00 1028 Marime text

ABADL a monitorizat, in permanenta, pe perioada codului galben, cinci diguri din judetul Constanta.
Cinci localitati din judet sunt afectate de precipitatiile cazute in ultimele doua zile.

Cinci localitati au fost afectate de inundatiile din ultimele zile si cinci diguri din judetul Constanta au fost monitorizate, in permanenta, de specialistii constanteni. Purtatorul de cuvant al Administratiei Bazinale de Apa Dobrogea Litoral, Catalin Anton, spune ca angajatii ABADL au monitorizat impactul cresterilor prognozate asupra constructiilor hidrotehnice cu rol de aparare impotriva inundatiilor de pe fluviul Dunarea. Pe sectorul administrat de ABADL, Dunarea inregistreaza niveluri corespunzatoare fazei III de aparare, care este echivalenta cu depasirea cotelor de nivel.

Actiunea Digurile

Angajatii ABADL au actionat la digul Ciobanu-Garliciu, unde s-a lucrat, impreuna cu echipele de interventie de la nivelul Primariilor Garliciu si Ciobanu, cu 3 tractoare cu remorca si 35 de atelaje. Pentru acest dig au fost incarcati 1.550 saci cu pamant la Canton 3 Garliciu, 950 saci la Canton 2 si 600, la Km 13+500. De asemenea, la digul Garliciu-Daeni s-au efectuat terasamente cu folie si saci cu pamant, dar s-a intervenit cu saci cu pamant si folie, la baza taluzului, si pe coronament, la km 0+050. De asemenea, la digul Seimenii Mici s-a intervenit cu saci cu pamant, folie si pari de lemn. Acesta este supravegheat in permanenta, ca si digul Harsova-Ciobanu, de altfel. Totodata, digul Zavalu, pe cateva portiuni, a fost suprainaltat, pe o lungime de 250 metri, cu aproape 500 saci cu pamant. Pe o lungime de 1.140 metri, s-au incarcat aproximativ 1.600 saci cu pamant si s-a intervenit cu folie si pari de lemn. Totodata, la Statia de Pompare 1 Baciu, care apartine de Amenajarea Rasova-Vederoasa, s-au pregatit 1.000 saci cu pamant, pentru protejarea statiei de pompare-desecare. Toate digurile sunt monitorizate de catre agentii hidrotehnici ai ABADL.

Localitati cu probleme

De asemenea, specialistii au intervenit in localitatea Cernavoda, cu 8 motopompe si o electropompa, in zona canalului dalat pe strazile Daciei, canalului in zona piata Faleza si pe strada Portului, pentru pomparea apei din curtile afectate. S-a actionat si pe str. Dumbravii nr. 9, pentru a trage apa ce se infiltreaza prin dig si se scurge in curtea unui imobil. Si in localitatea Seimeni s-a executat suprainaltarea digului, cu peste 400 saci cu pamant, la digul de la Amenajarea piscicola Domneasca. Totodata, in Harsova s-a evacuat apa de pe str. Prospectul Dunarii si s-a actionat cu 3 motopompe de la primarie, una de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Dobrogea, o motopompa de la RAJA Constanta, o motopompa de la ABADL, un tractor cu remorca, un caterpilar, o autovidanja, o autobasculanta de 16 tone si un efectiv de 15 oameni. De asemenea, s-au distribuit 740 saci cu pamant, in vederea protejarii locuintelor in pericol de inundare. Primaria Harsova este pregatita sa asigure spatii de cazare, in eventualitatea evacuarii. In comuna Oltina, pentru stabilizarea taluzului unui dig au fost pusi 900 saci cu pamant. Totodata, la o pensiune inundata s-au folosit 450 saci cu pamant la piciorul stavilarului si alti 50, pe stavilarul spre Satul Nou. Si in comuna Aliman, Statia de Pompare de la Amenajarea Piscicola Dunareni functioneaza in permanenta, pentru preluarea apei de pe terenurile inundate.

www.observator.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii