Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de Opinie Paragina cuprinde sudul litoralului

ro

11 May, 2011 12:31 1042 Marime text
Aleşii locali din Mangalia au decis ca agenţii economici care deţin spaţii de tip hotelier şi alimentaţie publică mai mici de 100 mp să plătească 40 lei/zi, iar cei cu amplasamente care depăşesc 100 de mp să plătească 400 lei/zi, în perioada 1 mai - 30 septembrie. Aşa cum arăta primarul localităţii, Claudiu Tusac, taxa se încasează de la deţinătorii construcţiilor lăsate în paragină în perioada 1 mai - 30 septembrie 2011 şi care nu desfăşoară activităţi economice conform obiectului de activitate şi destinaţiei.În aceeaşi măsură taxa se aplică şi celor care nu au luat măsuri de conservare adecvate până la data de 1 mai 2011, afectând astfel imaginea zonei. Construcţiile lăsate în paragină au fost identificate de serviciile de specialitate din cadrul Primăriei municipiului Mangalia, astfel că pe lista neagră a administraţiei locale se află 30 de agenţi economici. Potrivit rapoartelor întocmite de angajaţii autorităţilor locale, din aproximativ 1.000 de active din sudul litoralului 5% sunt închise sau lăsate în paragină. Mai simplu spus - prin această taxă, agenţii economici care nu îşi întreţin şi nu deschid unităţile - hotelurile, terasele etc. în sezon, plătesc o anumită sumă la bugetul local al Mangaliei.

Dezastru total

Prima terasă exemplificată a fost Camping-ul din staţiunea Olimp, aparţinând lui Gheorghe Veriotti, proprietarul unui trust local de media. Unitatea are de achitat o taxă de paragină de 5,5 miliarde lei vechi. „E un dezastru total. Numai câinele este aici şi e pregătit să facă turism. Toate clădirile sunt în paragină în acest camping şi nu funcţionează de cel puţin 4-5 ani. Aici societatea va plăti, la sfârşitul sezonului, 5,5 miliarde lei vechi. Nu este o amendă, este o taxă pentru paragină şi este corectă pentru că nu este cinstit faţă de agenţii economici care au investit şi faţă de turişti să avem astfel de unităţi în paragină. Campingul aparţine societăţii «Holiday Club Olimp». Aici poate să te muşte nu numai câinele, ci şi şarpele, crocodilul... eu ştiu ce mai au ăştia pe-aici?", a declarat primarul Mangaliei. Dărăpănături de tot plânsul au ajuns şi locaţii precum Complexul de hoteluri „Amfiteatru", „Belvedere", „Panoramic", despre care edilul povestea că au fost, nu demult, perlele sudice ale litoralului românesc. „Aici se cazau, în genere, străinii cu bani. Acum, clădirile stau să cadă, iar agenţii economici care deţin spaţii pentru restaurante şi terase în zonă se plâng că dacă pe vremuri turiştii îşi făceau rezervări, acum nici nu le mai calcă pragul ignorându-le afacerile din cauza peisajului din jur", explica Tusac. „Panoramic" - mândreţea de altădată a Olimpului - a intrat în conservare încă de anul trecut. Complexul în întregimea sa este deţinut de societatea „Olimp Estival", care va plăti aproape 200.000 de lei pentru sezonul 2011.

„Turism" prin şandramale

Alte clădiri transformate în şandramale şi pentru care Guvernul va avea de achitat 183.600 lei, aferenţi taxei instituite de Primăria Mangalia, sunt cele trei imobile ale Poştei Române, situate în Venus, Jupiter şi Saturn. Pe lista neagră se mai află hotelul „Crişana", aparţinând Serviciului Român de Informaţii, dar şi „Oltenia", hotel în proprietatea familiei Bosânceanu, susţinătoare ferventă a campaniilor preşedintelui Traian Băsescu. Cap de listă, însă, cu 2,7 milioane lei este „THR Marea Neagră", cu restaurantele „Sulina" şi „Dunărea", hotelurile „Vulturul", „Pajura", „Cocorul" şi „Silvia", bufetul „Prahova" şi căsuţele din Satul de vacanţă, clădiri ajunse unele gropi de gunoi, altele focare de infecţii - adevărate pete pe obrazul turismului de pe litoralul românesc al Mării Negre. „E o bătaie de joc, sunt staţiuni de interes naţional, dar nu se interesează nimeni de ele. Este vorba de trei clădiri lăsate în paragină, de ani de zile, în mijlocul a trei staţiuni de importanţă naţională. (...) Cel mai mare agent economic din sudul litoralului care nu şi-a onorat, după părerea mea, responsabilităţile într-o zonă turistică este «THR Marea Neagră». Adică «SIF Transilvania», o societate care are zeci de milioane de euro profit anual. La noi, în sudul litoralului au 108 unităţi, dintre care au renovat numai patru, în ultimii 20 de ani. Dacă vor continua în acelaşi ritm, prin anul 2400 cred că vor fi toate modernizate", a subliniat edilul. Şi din Complexul „Zodiac" a rămas doar o urmă a ceea ce a fost odată. Doar câţiva pereţi, mormane de gunoaie şi mărăcini crescuţi în voie. Pentru că nu a dat doi bani pentru a face funcţional amplasamentul, administratorul „Zodiacului", Hanafi Abdelkhalek, va plăti circa 1,6 milioane de lei noi. Şi exemplele continuă: restaurantul „Aladin", complex „Cătunul", „Disco Paradis", etc. Pe lângă indiferenţa guvernanţilor, lăsarea în paragină a clădirilor descurajează investitorii, reduce numărul de turişti, reduce forţa de muncă atrasă în turism, scade veniturile populaţiei şi duce la o publicitate negativă asupra întregii zone

La polul opus...

... sunt ceilalţi hotelieri care au făcut investiţii mari în activele deţinute şi au contribuit astfel, prin eforturi proprii, la creşterea atractivităţii zonei turistice. Ei au înţeles importanţa aspectului general, a primei impresii a turistului şi au sprijinit eforturile administraţiei locale de a schimba în bine aspectul general al zonei turistice de sud a litoralului. Administraţia locală vine în sprijinul acestora prin proiectele de dezvoltare turistică derulate: Centrul de dezvoltare a turismului transfrontalier România-Bulgaria (26 infokiosk-uri instalate în principalele complexe hoteliere, prezintă atracţiile turistice din sudul litoralului şi din staţiunile de pe litoralul bulgăresc), Portul Turistic - Marina (cheiuri, pontoane, aleea de promenadă, 146 locuri de acostare, 7.000 mp alei carosabile şi spaţii parcare, 1.800 m amenajaţi pentru gradene), reabilitare şi ecologizare lacuri Neptun (elementul de noutate este un canal de legătură între cele două lacuri, canal traversat de o pasarelă pietonală). În evaluarea administraţiei locale se află proiecte vizând reabilitare/modernizare sistemului de iluminat şi a tramei stradale în Mangalia şi staţiuni, precum şi înfiinţarea unui sistem de irigaţii automatizat în sudul litoralului.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii