Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:26 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liderul de opinie Operaţii "la sânge" în Chirurgia şi Ortopedia Spitalului de Urgenţă - Degradarea predă ştafeta modernizării

ro

03 Mar, 2011 05:39 878 Marime text

Mutări şi permutări la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa! Managerul unităţii sanitare, dr. Dan Căpăţână, a anunţat că încep lucrările de reparaţii capitale în două dintre cele mai importante clinici şi va continua reorganizarea secţiilor astfel încât specialităţile de acelaşi tip să nu mai fie împrăştiate haotic pe etaje şi spitalul să respecte circuitele funcţionale. „A început deja mutarea Secţiei de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică de la etajul VIII, la etajul IX pe tronsonul renovat şi igienizat. În cursul acestei zile (n.r. ieri) a început echiparea sălii de operaţii. De săptămâna viitoare, întreaga secţie va funcţiona în această zonă nouă care va cuprinde tot ceea ce ţine de îngrijirea copiilor", a declarat dr. Dan Căpăţână. În locul rămas liber la etajul VIII, se vor muta celelalte secţii de pediatrie de pe două tronsoane. Secţia de Chirurgie adulţi se va muta, provizoriu, la etajul IX pentru că încep lucrările de reparaţii capitale în vechiul „lăcaş" de la etajul IV. Aici va funcţiona Secţia de Ortopedie urmând ca cea de Chirurgie să funcţioneze la etajul V.

CJC cotizează, Ministerul fentează

„Am avut discuţii cu preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, şi ne-a asigurat de tot sprijinul financiar necesar pentru demararea lucrărilor la Ortopedie şi dotarea clinicii, precum şi a sălii de operaţii cu tot ceea ce trebuie. Vom avea cea mai modernă clinică de acest gen din ţară. Lucrăm acum la necesar să vedem şi ce costuri implică ceea ce vrem noi să realizăm aici. Ca premieră pentru judeţul Constanţa, una dintre săli va fi destinată bolnavilor poli-traumatizaţi. Echipa care va lucra aici va fi formată din medici din toate specialităţile", a declarat managerul SCJU Constanţa. Lucrările sunt preconizate a se finaliza în iulie, apoi vor fi reluate pentru Clinica de Chirurgie. Aceasta nu a suferit niciodată reparaţii capitale. Uşile sunt vechi şi roase pe margini, pereţii crăpaţi, iar aparatura este depăşită. Singurii bănuţi care s-au investit aici în decurs de 40 de ani au fost cei pentru igienizările obişnuite. Câteva saloane au fost revopsite şi au acum faianţă, însă igrasia şi mucegaiul le-au „acaparat" în mai puţin de un an. „Plătesc atâţia bani la Sănătate şi nu ştiu unde se duc. Astea sunt condiţiile în care suntem trataţi şi astea sunt condiţiile în care oamenii ăştia muncesc", a declarat Paraschieva Vasilescu, o pacientă de 63 de ani. „La cât este spitalul de mare, este nevoie de bani mulţi şi timp ca să se renoveze saloanele. E bine că se începe treaba pentru că aşa nu se mai poate. Astea nu sunt condiţii", a declarat Elena Săndulache, de 48 de ani, venită de la Pecineaga din cauza unor grave probleme de sănătate. Blocul operator de la Chirurgie nu a mai fost renovat de la înfiinţarea spitalului, din anul 1969. În plus, au nevoie şi de aparatură nouă, pentru că tot ce există aici la ora actuală este... depăşit de vreme. Şi la Ortopedie situaţia este similară. Saloanele în care sunt internaţi bolnavii arată jalnic. Geamurile crăpate de sus până jos au fost lipite cu bandă adezivă, tencuiala se scorojeşte pe pereţi, iar linoleumul este aproape ros. Conducerea SCJU Constanţa vrea un spital decent unde bolnavii să fie trataţi în condiţii optime.

http://lideruldeopinie.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii