Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:40 19 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuget Liber Senatorul Puiu Haşotti, despre investigaţia ANI „În cinci minute, le justific până la ultimul bănuţ“

ro

04 Aug, 2011 11:56 609 Marime text

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) i-a stricat vacanţa parlamentară senatorului PNL Puiu Haşotti, deşi acesta susţine că nu a fost anunţat oficial că ar fi cercetat.

Potrivit unor surse din interiorul ANI, parlamentarul constănţean Puiu Haşotti are dosar de cercetare a averii pe motiv că ar avea venituri prea mici pentru conturile de zeci de mii de euro şi sute de mii de lei care se regăsesc menţionate în declaraţia de avere care a fost depusă la Parlamentul României.

Aceleaşi surse au precizat că discrepanţele dintre averea făcută publică şi sursele oficiale de venit au fost semnalate inspectorilor de la Agenţia Naţională de Integritate în luna iulie, motiv pentru care cercetarea propriu-zisă este de-abia la început şi nu a fost făcută încă publică în mod oficial.

Concret, în cazul senatorului Puiu Haşotti, Agenţia Naţională de Integritate a fost sesizată în legătură cu două con-turi bancare, deschise în ultimii trei ani, cumulând aproximativ 70.000 de euro şi 300.000 de lei, deşi veniturile familiei senatoriale constau doar din salariul şi indemnizaţia lui Haşotti, respectiv al soţiei sale, care este bibliotecară.

„Nu am fost anunţat de niciun reprezen-tant al acestei instituţii că aş fi cercetat. Am aflat de la ziarişti. Aştept să fiu anunţat de cei de la ANI şi, apoi, am să solicit eu să dau explicaţii cât mai repede de unde am economiile trecute în declaraţia de avere. După cum se ştie, nu am copii, iar banii aceia i-am adunat o viaţă întreagă", a declarat Puiu Haşotti.

El a mai precizat că banii au fost strânşi deoarece a muncit, a avut burse în SUA, a vândut o casă şi mai are o alta închiriată de unde obţine venituri bune.

„De-abia aştept să mă cheme la ANI pentru treaba asta. Pot să spun că, în cinci minute, le pot justifica până la ulti-mul bănuţ", a mai precizat parlamentarul.

Ultima declaraţie de avere pe care senatorul Puiu Haşotti a depus-o la Parlamentul României este datată 11 mai 2011. Potrivit declaraţiilor sale, deţine, împreună cu soţia, o casă de locuit cu o suprafaţă de 126 mp şi o altă casă de 120 mp, ambele fiind situate în Constanţa. Prima a fost construită de familia Haşotti, în timp ce a doua a fost obţinută prin moştenire.

În ceea ce priveşte conturile bancare, Puiu Haşotti declară că deţine un depozit de 294.000 de lei, la BCR Constanţa, cont deschis în anul 2007, un card pe care are 4.500 de euro, la BRD Bucureşti, încă din anul 2004, un alt depozit de 67.500 de euro, deschis în anul 2009, la BRD Constanţa, şi un card de 3.000 de euro deschis la BCR Constanţa, în anul 2010.

În aceeaşi declaraţie de avere, Haşotti declară şi veniturile din ultimul an fiscal, respectiv 2010. Astfel, el a obţinut în calitate de senator o indemnizaţie de 56.414 lei. Totodată, în calitate de conferenţiar la Universitatea „Ovidius", a luat 5.200 de lei, iar soţia sa, Georgeta Haşotti, care este bibliotecară la Muzeul de Istorie Naţională Constanţa, a obţinut 24.400 de lei. Tot la capitolul venituri obţinute în anul 2010, Puiu Haşotti declară că a mai încasat o chirie de 10.200 de euro pentru o locuinţă pe care a moştenit-o soţia sa.

www.cugetliber.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii